Dick Cheney a fost una dintre cele mai influente și controversate figuri politice ale ultimelor decenii în Statele Unite. Fost vicepreședinte, strateg al politicii externe americane și om de putere din umbră, a murit la vârsta de 84 de ani.
Dick Cheney, considerat de mulți drept unul dintre cei mai influenți, dar și controversați vicepreședinți din istoria Statelor Unite, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani. Figura sa politică a marcat profund începutul anilor 2000, mai ales în perioada administrației George W. Bush, când a jucat un rol esențial în deciziile legate de războiul din Irak și de politica de securitate adoptată după atentatele din 11 septembrie.
De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Dick Cheney a ocupat funcții-cheie în structurile de putere ale Washingtonului. El a fost membru al Congresului, secretar al apărării și, în cele din urmă, vicepreședinte al Statelor Unite timp de două mandate. Stilul său dur, influența discretă, dar puternică, și pozițiile ferme în materie de politică externă l-au transformat într-o figură definitorie după anii 2000.

De-a lungul vieții, Dick Cheney s-a confruntat cu multiple probleme medicale, iar până în anul 2000 trecuse deja prin trei infarcte, semn al unei bătălii îndelungate cu afecțiunile cardiace. Acum, potrivit presei internaționale, fostul vicepreședinte al SUA a murit din cauza complicațiilor provocate de pneumonie și de boli cardiace și vasculare.
Dick Cheney lasă în urmă o familie devotată, precum și o carieră marcată de putere și controverse. La scurt timp după anunțul privind dispariția politicianului, apopiații acestuia au transmis un mesaj emoționant în care subliniază valorile care i-au definit viața.
„Dick Cheney a fost un om minunat și bun care și-a învățat copiii și nepoții să-și iubească țara. Și-a trăit viața plină de curaj, onoare, dragoste, bunătate și pescuit la muscă. Suntem extrem de recunoscători pentru tot ce a făcut Dick Cheney pentru țara noastră.”, se arată în declarația familiei.
CITEȘTE ȘI: Mladen Žižović a murit, la 44 de ani. Antrenorul s-a prăbușit chiar în timpul unui meci
Doliu la Hollywood! Diane Ladd, mama Laurei Dern, s-a stins din viață la 89 de ani