Un accident înfiorător s-a produs în urmă cu câteva minute în județul Bistriţa-Năsăud. Un copil de aproape 12 ani a căzut dintr-un tractor, iar starea lui de sănătate este gravă. Primele echipaje sosite la fața locului au reușit să stabilizeze victima, care, ulterior, a fost preluată cu elicopterul SMURD și transportată la un spital.
Citește și: Anunț important! Ce se va întâmpla de la 1 iulie cu cardurile de sănătate
Echipajul de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi, un echipaj de la SVSU cu mașină de teren și echipajul de terapie intensivă mobilă au intervenit într-o zonă greu accesibilă pe raza localității Șanț, unde un copil în vârstă de 12 ani a căzut din tractor, informează ISU Bistrița-Năsăud.
Echipajele medicale au preluat copilul și l-au stabilizat pentru a fi preluat de elicopterul SMURD, care a aterizat în comuna Șanț. Din primele informații, victima este conștientă, iar intervenția salvatorilor săi este în dinamică la ora redactării acestui articol.
“Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au intervenit ca urmare a unui apel 112, în care era sesizat faptul că în comuna Șanț, în zona muntele Făgețel, un bărbat în vârstă de 46 de ani, pe fondul manevrării necorespunzătoare a tractorului cu care se deplasa, s-a răsturnat în aval. La fața locului, polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în urma evenimentului rezultând vătămarea corporală a conducătorului utilajului și a pasagerului din cabină, un minor în vârstă de 12 ani. Polițiștii continuă cercetările, urmând a fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean, conform timponline.ro.
Te-ar putea intersa și: Crimă din gelozie? A bătut-o zdravăn după care s-a culcat lângă ea, iar dimineața, s-a trezit cu cătușele pe mâini
Sursa foto: Mihai Andrei Mureșan / ISU