Accident violent pe DN58, urmat de incendiu. Șoferul unui autoturism a murit

Accident violent pe DN58, urmat de incendiu. Șoferul unui autoturism a murit
Accident violent pe DN58, urmat de incendiu. Șoferul unui autoturism a murit

Un accident cumplit a avut loc pe DN58B, în apropiere de Berzovia, după ce un autoturism și un TIR s-au izbit frontal. În doar câteva clipe, cele două vehicule au fost cuprinse de flăcări, iar incendiul s-a extins și la vegetația uscată de pe marginea drumului.

La fața locului au ajuns de urgență pompierii, echipajele medicale și polițiștii. Intervenția salvatorilor a fost una dificilă, focul afectând atât mașinile implicate în coliziune, cât și zona din apropierea șoselei.

Accident cumplit pe pe DN58

Potrivit primelor informații, tragedia s-ar fi produs în timpul unei depășiri. Șoferul autoturismului ar fi pătruns pe contrasens, moment în care s-a izbit frontal de ansamblul TIR.

”În urmă cu puțin timp, pe DN 58B, la kilometrul 27, în afara localității Berzovia, s-a produs un accident rutier grav, în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule tip TIR. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timpul efectuării unei depășiri, conducătorul autoturismului ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu ansamblul TIR.

Accident violent pe DN58, urmat de incendiu. Șoferul unui autoturism a murit

Accident violent pe DN58, urmat de incendiu. Șoferul unui autoturism a murit

În urma impactului, ambele autovehicule au fost cuprinse de incendiu. Conducătorul autoturismului a decedat în urma accidentului, trupul acestuia fiind găsit carbonizat. Conducătorul ansamblului TIR a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, transmite IPJ Caraș-Severin.

Unul dintre șoferi a murit

Din nefericire, șoferul autoturismului nu a mai putut fi salvat. Acesta a fost găsit carbonizat în urma incendiului izbucnit după coliziune. Șoferul TIR-ului a fost rănit și a primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transportat la spital.

La intervenție au participat pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița, echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin. În sprijinul salvatorilor a fost solicitat și un elicopter SMURD.

”La fața locului acționează pompierii militari din cadrul Detașamentului Reșița cu autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD tip B. Există și un echipaj de la SAJ si un echipaj de poliție CS. Poliția coordonează traficul rutier în zonă și va decide când se va deschide traficul rutier în zonă”, transmite ISU Caraș-Severin.

În urma accidentului, circulația pe DN58B a fost blocată pe ambele sensuri. Autoritățile estimează că traficul ar putea fi reluat în aproximativ două ore, însă situația depinde de intervenția pompierilor și de cercetările polițiștilor. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia. Șoferul ansamblului TIR a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

VEZI ȘI: Accident cumplit pe DN 67. Un bărbat de doar 33 de ani și-a pierdut viața

 Accident teribil pe o șosea din vestul României. Autoturismul a ajuns într-o râpă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
Gandul.ro
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!