Anunț oficial! Parlamentul a adoptat legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor

Autor: Anna Caba
Publicat: 03/06/2020 | 16:38
Anunț oficial! Parlamentul a adoptat legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor

Astăzi au avut loc discuții în plenul Parlamentului referitoare la decizia de dublare a alocațiilor pentru copii. Deputații au dezbătut Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care se amână intrarea în vigoare a dublării alocațiilor până la data de 1 august 2020.

În urma discuțiilor lungi, Parlamentul a adoptat legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor până la data de 1 august 2020. Au fost 209 voturi pentru respingerea OUG, 3 voturi împotrivă și 98 de abțineri. Astfel, legea merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis. (CITEȘTE ȘI: STARE DE ALERTĂ LÂNGĂ BUCUREȘTI! POȘTAȘUL INFECTAT CU COVID-19 A ÎMPĂRȚIT PENSII ȘI ALOCAȚII APROAPE O SĂPTĂMÂNĂ)

În cazul în care președintele promulgă legea, Guvernul ar trebui să crească alocația pentru copii până la suma de 300 de lei. Președintele are la dispoziție 20 de zile pentru promulgarea legii, însă o poate retrimite în Parlament. (VEZI ȘI: GUVERNUL A ADOPTAT RECTIFICAREA BUGETARĂ PENTRU ANUL 2019. CÂȚI BANI AU FOST SUPLIMENTAȚI PENTRU PENSII ȘI ALOCAȚII)

Această lege a avut de străbătut un drum lung. Dublarea alocațiilor a fost amânată la începutul acestui an, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea adoptată de Parlament. Atunci, Guvernul a susținut că în buget nu erau prevăzuți bani, astfel încât este nevoie ca legea să fie amânată până după rectificarea bugetară din vară. Mai apoi, în luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Dezbaterile din Parlament au fost aprinse, după ce Lia Olguța Vasilescu le-a transmis liberalilor că sunt bani în buget pentru dublarea alocațiilor. „Nu mai blocați pensiile speciale și sigur că putem crește și alocațiile și pensiile”, a fost replica liderului PNL, Florin Roman, potrivit Digi24.

Citește și...