Austria – România: Ce surprize pregătește Mirel Rădoi și cum ar putea arăta primul 11 al „tricolorilor”!

Publicat: 07/09/2020 | 07:39
Austria – România: Ce surprize pregătește Mirel Rădoi și cum ar putea arăta primul 11 al „tricolorilor”!

Luni seara, de la ora 21:45, Austria și România se întâlnesc la Klagenfurt, în a doua etapă a Ligii Națiunilor, ediția 2020/2021.


Cele mai tari bilete de pariuri, analize, oferte, cote și pronosticuri le găsiți zilnic exclusiv pe pariuri1x2.ro!

După pierderea unei victorii prețioase cu Irlanda de Nord, România va încerca să învingă Austria la Klagenfurt, însă se anunță un duel tare complicat. Selecționerul Mirel Rădoi ar putea schimba sistemul de joc, într-unul mai puțin ofensiv, însă în care să le facă loc lui Florinel Coman și Ciprian Deac, ce ar urmă să îi înlocuiască pe Ianis Hagi și Alexandru Maxim, inexistenți în partida cu Irlanda de Nord. De partea opusă, Austria vine după o evoluție de excepție în Norvegia, unde și-a dominat categoric adversara, în ciuda unei victorii minime, cu 2-1. Franco Foda va folosi același prim 11 din partida cu norvegienii, mai puțin fundașul central Hinteregger, accidentat în prima repriză și înlocuit de Dragovic, cel mai probabil titular în fața „tricolorilor”.

„Vom avea câteva schimbări pentru a evita problemele. La fel cum bine știam că Irlanda de Nord marchează foarte multe goluri în ultimele 15 minute, așa Austria marchează goluri în începuturile de repriză și chiar și pe final. Putem fi în dificultate, dacă nu aducem jucători cu prospețime. Sper că noi să nu fim timorați, să încercăm să controlăm jocul atât cât putem și atât cât ne va lăsa adversarul.” a declarat Rădoi la conferința de presă dinaintea partidei.

Echipe probabile

AUSTRIA (4-2-3-1): A. Schlager – Lainer, Posch, Dragovic, Ulmer – Ilsanker, X. Schlager – Onisiwo, Sabitzer, Baumgartner – Gregortisch
Rezerve: Stankovic, Hinteregger, Grbic, Grillitsch, Lienhart, Zulj, Wober, Trimmel, Monschein
Antrenor: Franco Foda

ROMÂNIA (4-4-1-1): Tătărușanu – Hanca, Chiricheș, Toșca, Bancu – Deac, Stanciu, Cicâldău, Fl. Coman – Alibec – Pușcaș
Rezerve: Niță, Crețu, Nedelcearu, Nistor, Maxim, Hagi, Burcă, Iancu, Sg. Buș, Grigore
Antrenor: Mirel Rădoi