Acasă » Vedete » Avem primele imagini cu burtica Antoniei, după ce s-a speculat că ar fi însărcinată

Avem primele imagini cu burtica Antoniei, după ce s-a speculat că ar fi însărcinată

De: Alice Zotta 17/10/2020 | 23:45

În ultima perioadă, s-a speculat că Antonia ar fi însărcinată pentru a patra oară, iar CANCAN.RO a întâlnit-o, recent, pe frumoasa cântăreață într-o ipostază care pare să dezlege acest mister. În imaginile realizate în exclusivitate de fotografii noștri, iubita lui Alex Velea pare mândră de burtica “suspectă” pe care o are. Și asta pentru că artista nu și-a ascuns-o deloc… dimpotrivă! “Și-a etalat-o” într-o salopetă neagră și mulată.

Antonia și Alex Velea au mers de curând la restaurantul lui Marius Tucă – „Fior di Latte”, din Primăverii, împreună cu băieții lor. La masa celebrului cuplu a stat și un prieten apropiat, care se înțelege de minune cu Dominic și Akim. La un moment dat, două tinere i-au cerut îndrăgitei artiste să facă niște poze împreună, iar aceasta a acceptat cu bucurie. Astfel, preț de câteva minute bune, Antonia și-a părăsit băieții ca să iasă în fața localului în care a luat prânzul și să le îndeplinească admiratoarelor ei dorința arzătoare.

Antonia, apariție sexy într-o salopetă mulată și cu o burtică… “suspectă”

După cum puteți vedea în colajul de mai jos, dar și în galeria foto a articolului, partenera lui Alex Velea are o burtică “suspectă”, deși se antrenează destul de des la sală; uneori face sport și acasă. În urmă cu patru zile, cântăreața a fost întrebată de un fan dacă este însărcinată, iar ea nici nu a negat, nici nu a infirmat. Răspunsul ei a fost următorul: “Yes? No? Maybe? (n.r.: Da? Nu? Poate?)”.

Zvonurile despre eventuala sarcină au fost alimentate și de o postare cu subînțeles făcută recent de iubitul ei, dar și de textul în care acesta le-a mulțumit tuturor pentru mesajele de felicitare. Dacă Antonia este gravidă din nou, cu siguranță va da vestea atunci când va considera că este momentul potrivit pentru ea și familia sa.

Antonia, într-o salopetă mulată, în ziua în care a luat masa în oraș cu Dominic, Akim și Alex Velea
Antonia, într-o salopetă mulată, în ziua în care a luat masa în oraș cu Dominic, Akim și Alex Velea

(Descoperă și: Antonia, mesaj subliminal pentru Alexia Eram: “Când cineva nu mă suportă și îi trimit iubire”. Poza aleasă de cântăreață face cât o mie de cuvinte)

Atunci când Antonia și Alex Velea au părăsit localul, cei mici au ieșit împreună cu amicul părinților lui. Artista de 31 de ani a fost singura care nu a purtat mască de protecție după ce au ieșit din restaurant. Cei doi părinți celebri au vrut să își ducă băieții la Muzeul de Artă Recentă, însă, la scurt timp după ce au intrat în clădire, ei au ieșit și s-au îndreptat spre mașină. Ulterior, au mers la vila superbă în care s-au mutat la sfârșitul anului trecut.

Antonia: „Am început să lucrez la cum să fiu mai bună”

Zilele trecute, Antonia a fost întrebată  de un fan dacă s-a confruntat vreodată cu insecurități, iar răspunsul ei a fost unul pozitiv, după care a explicat cum a reușit să scape de ele: “Desigur… încă am! În principiu, am început să mă simt ca un rahat și am realizat că nu este o gândire sănătoasă, am luat în considerare problema și am început să lucrez la cum să fiu mai bună, la ceea ce mă face fericită și să fiu recunoscătoare pentru lucrurile cu care Dumnezeu m-a binecuvântat. Este un proces! Dar trebuie să ai voință să te schimbi în mai bine”.

(Vezi și: Alex Velea e topit după “fiica lui vitregă”! Antonia l-a filmat în timp ce o răsfața pe Maya)

Antonia Iacobescu și Alex Velea, poveste de iubire ca-n filme

Antonia și Alex Velea se iubesc de ani buni și au împreună doi copii: Dominic (n.: 27 decembrie 2014) şi Akim Alexandru (n.: 7 decembrie 2016). Cântăreaţa mai are o fiică, pe Maya, din căsnicia cu Vincenzo Castellano. Pentru custodia fetei, cei doi foști soți au o dispută care durează de câțiva ani. Maya Rosaria Castellano s-a născut pe 28 august 2010. În prezent, ea locuieşte în Italia alături de bunicii lui Vincenzo Castellano.

(Nu rata: Antonia, noi mesaje acide la adresa lui Mario Fresh și a lui Lino Golden: “Poți să falsifici un zâmbet, dar nu-ți poți falsifica sentimentele”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Asta e fotografia din INTIMITATEA Simonei Halep care a ajuns pe net! Iubește din nou?
Asta e fotografia din INTIMITATEA Simonei Halep care a ajuns pe net! Iubește din nou?
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost dus în alt sat și bătut cu bestialitate
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina?
Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina?
Marilu, mesaj sfâșietor după despărțirea de Iustin: „Cât timp avem, de fapt..”
Marilu, mesaj sfâșietor după despărțirea de Iustin: „Cât timp avem, de fapt..”
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi, aș petrece timp cu părinții mei”
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
Anamaria Prodan nu s-a lecuit. Cum îl alintă pe Ronald Gavril: „Îl alint așa pentru că este o minune lăsată de la Dumnezeu pe pământ”
Anamaria Prodan nu s-a lecuit. Cum îl alintă pe Ronald Gavril: „Îl alint așa pentru...
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea...
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul care îi dă o aromă de neuitat
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul...