Bărbat din Țăndărei, reacție-șoc în prima zi de carantină totală: „Eu acum am aflat ce se întâmplă aici”

De: T.S
Publicat: 04/04/2020 | 19:25

Un bărbat din Țăndărei a ieșit din casă, imediat după ce Guvernul a decis ca orașul să intre în carantină totală, a ieșit din casă pentru a merge până la magazin să cumpere cele necesare, dar a avut parte de o surpriză de proporții.

În drumul său spre casă a fost oprit de polițiști, care i-au cerut declarația pe proprie răspundere impusă de autorități. Bărbatul a mărturisit că nici măcar nu știa că e nevoie de un astfel de document atunci când ieși din casă.

„Voiam să merg la magazin, aici, la doi pași. Aveam nevoie de țigări, mâncare. Cine a știut că trebuie declarație? Eu acum am aflat ce se întâmplă aici. De unde să știu? N-am mai ieșit de multă vreme, abia acum am ieșit din sat”, a spus el, scrie Antena 3.

Ce s-a întâmplat după

Apoi, polițiștii i-au cerut adresa de la domiciliu și i-au comunicat faptul că va primi o sancțiune pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități în perioada stării de urgență.

Întrebat de reporteri dacă a auzit de pandemia de coronavirus, bărbatul a spus că „nu mi-e frică de virus. Dacă oi muri, oi muri”.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că orașul Țăndărei intră în carantină totală.