Acasă » Cancan » BREAKING NEWS. Nicoleta Luciu, decizie radicală! Fosta Miss România va părăsi domiciliul conjugal și pleacă din România cu copiii

BREAKING NEWS. Nicoleta Luciu, decizie radicală! Fosta Miss România va părăsi domiciliul conjugal și pleacă din România cu copiii

De: Ana Maria Păsat 03/06/2023 | 17:00

Nicoleta Luciu a devenit, de când s-a mutat la Miercurea Ciuc, extrem de discretă în ceea ce privește viața sa personală. Cu toate acestea, CANCAN.RO a aflat ce face vedeta, împreună cu familia sa, în fiecare an, în aceeași perioadă. Împreună cu soțul său, Zsolt Csergo și cu cei patru copii ai cuplului, aceasta își face bagajele și se mută dincolo de granițe.

De când s-a căsătorit, Nicoleta Luciu, mamă a patru copii, a pus mereu mai presus de orice, familia. Vedeta a renunțat la lumina reflectoarelor într-o perioadă în care era în mare vogă și avea în față o carieră frumoasă și-n cinematografie, după ce a jucat în telenovele.

Nicoleta Luciu nu și-a pierdut frumusețea. Sursă foto: Instagram

Bruneta s-a mutat la Miercurea Ciuc și s-a dedicat micuților săi. Și, odată ce aceștia au crescut, ea a revenit în atenția publicului. A participat, ca invitată, la câteva emisiuni ale postului Antena 1. Contractul său s-a terminat însă, la finele lunii aprilie, fără ca Nicoleta să primească un proiect TV, așa cum și-ar fi dorit și ar fi meritat.

(NU RATA: Cât de mult s-a transformat Nicoleta Luciu după ce a dispărut din lumina reflectoarelor. Fosta vedetă Playboy e frumoasă și la 43 de ani)

Se mută în Croația, peste doar câteva zile

Posturile care ar dori-o însă pentru vreo emisiune estivală nu au nicio șansă să o aibă pe Nicoleta nici măcar ca invitată. Asta pentru că, de ani de zile, vedeta nu renunță la obiceiul de a se muta cu familia sa, dincolo de granițe, odată cu venirea verii, atunci când copiii săi intră în vacanță.

„Nicoleta va pleca împreună cu copiii și cu soțul său în Croația. Acolo vor sta toată vara, așa cum fac în fiecare an, după ce se termină școala. Nu au casă acolo, dar își închiriază o locuință încăpătoare, unde beneficiază de toate condițiile.

Petrec mult timp pe mare, pe un yacht care însă nu e al lor, așa cum s-a scris. Copiilor le place foarte mult acolo, ca și celor doi soți”, a declarat pentru CANCAN.RO o persoană din anturajul familiei.

(VEZI ȘI: Adevăratul motiv pentru care Nicoleta Luciu l-a părăsit pe Dinu Maxer. S-a aflat după mulți ani. „Trebuia să rămân toată viața cu el”)

„De când sunt eu, mie mi-a plăcut să lucrez”

Nicoleta Luciu a revenit în urmă cu doar câteva săptămâni și pe podiumul de modă, după o pauză de mai bine de cinci ani. După ce a bifat câteva emisiuni la Antena 1, în prima parte a anului, ea s-a întors în show-bizz-ul autohton, de data aceasta în prima sa prezentare ca model, cu public, după mai bine de cinci ani. Ea a acceptat provocarea Lizei Panait de a juca rolul Fridei, un cunoscut personaj mexican, fără a avea vreo emoție.

„De când sunt eu, mie mi-a plăcut să lucrez. N-am avut niciodată emoții la prezentările de modă. Emoții mari aveam doar la filmări, unde jucam cu actori cunoscuți. Voiam să arăt că pot, pentru că nu aveam școală, nu aveam nimic. Nici măcar un curs nu făcusem. Nici eu nu m-am așteptat să mă descurc așa”, a declarat aceasta cu ocazia respectivului eveniment, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Ana Maria Pasat este absolventă a Facultății de Litere, din cadrul Universității București A fost redactor la Cotidianul, Sportul Românesc, Ring, Libertatea, Playtech, redactor șef adjunct la Ziarul si Umbra și șef departament la Gardianul, citeste mai mult
Parteneri
Turist italian, rămas fără cuvinte după ce a văzut ce mașini au oprit la un semafor, în BUCUREȘTI: „Este absurd!”
Turist italian, rămas fără cuvinte după ce a văzut ce mașini au oprit la un...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Nadia Comăneci, apariție incredibilă! La brațul cărui bărbat celebru a fost văzută în București
Nadia Comăneci, apariție incredibilă! La brațul cărui bărbat celebru a fost văzută în București
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele premiu câștigat în 2012
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sore, detalii despre actualul ei iubit! Artista își dorește să facă al doilea copil cu el: „Verdictul final...”
Sore, detalii despre actualul ei iubit! Artista își dorește să facă al doilea copil cu...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi? „Sunt curios care este comportamentul tău când ești cu o persoană la care nu ții atât de mult.”
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Cum continuă YouTube lupta cu adblokerele?
Cum continuă YouTube lupta cu adblokerele?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi...
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o...
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
Idolul lui Mircea Badea. N-a mai văzut niciodată un om ca el
Idolul lui Mircea Badea. N-a mai văzut niciodată un om ca el
BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită
BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"A tăiat acea bucată de intestin, de 12 centimetri, unde se afla tumora". Dan Ciotoi,...
Cum i-a dat Anamaria Prodan peste nas lui Laurențiu Reghecampf. Cadou de peste 100.000€ pentru Sarah
Cum i-a dat Anamaria Prodan peste nas lui Laurențiu Reghecampf. Cadou de peste 100.000€ pentru...
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o...
Orașul din România în care s-a lansat la apă o navă de pasageri. Va face curse de miercuri până duminică
Orașul din România în care s-a lansat la apă o navă de pasageri. Va face...