CANCAN.ro a descoperit ”cloşca cu ouăle de aur” din Primăria lui Firea. Ce vrăji de milioane € face noua directoare de la Monumente, frumuşica Oana

Publicat: 26/09/2017 | 00:00

O superbă brunetă cu ochii albaştri a fost numită director al Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic (AMPT), instituţie care atrage puternic atenţia în ultima vreme. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, a descoperit că bugetul AMPT, serviciu public de interes local al Municipiului Bucureşti, a explodat imediat după numirea domnişoarei la conducere şi are detalii extrem de interesante. (VEZI ŞI: ULUITOR! E primul mega-milionar care păţeşte aşa ceva! Stăpânul celui mai scump cartier de vile din România, EXECUTAT pentru 54 de milioane de euro!)

Aflându-se sub Primăria Municipiului Bucureşti, instituţia a fost luna trecută în epicentrul unui scandal cu privire la anularea realizării unei sculpturi imense, “Marea Unire” realizată de sculptorul Ioan Bolborea, toată situaţia fiind cel puţin ciudato-comică: costă 11.000.000 de euro (da, euro), lucrarea fusese licitată, câştigată, în final, de sculptor şi contractul semnat. În urma discuţiilor din spaţiul public, Primarul General a declarat, pur şi simplu, că nu se mai face. Sculptorul nervos, lumea surprinsă: cum să anulezi verbal ditamai procedura de 11 milioane de euro, procedură legală, etape parcurse, dar şi contract semnat?! Singura variantă ar fi că cineva este în spatele acestor afaceri, iar Primarul General ştie, şi se rezolvă problema “off the record”, altfel e inexplicabil. (CITEŞTE AICI: Gabriela Firea, mesaj emoţionant pe Facebook! S-a întâmplat chiar azi: ”Pentru orice mamă…”)

Plecând de la această abordare ciudată, care ne-a ridicat multiple semne de întrebare, ne-am uitat un pic să înţelegem ce se întâmplă la AMPT. O găsim aici directoare pe constănţeanca Oana Zaharia, înconjurată de extrem de multe tinere îmbrăcate uau, care mai de care mai frumoase. Le poţi vedea zilnic pe toate balcoanele superbei clădiri unde e sediul instituţiei, fumând şi tastând mesaje.

Oana e foarte harnică, ambiţioasă, sau cel puţin aşa este descrisă de sursele noastre. Vine de la Constanţa, unde familia ei a fost foarte înstărită, având o foarte cunoscută firmă de construcţii. Este prietenă cu multe fete de oraş, Connie Preda, fosta iubită a milionarului Dan Fischer, vizitând-o chiar la birou zilele trecute.

Acum încep misterele: cum a apărut superba brunetă la conducere, inexplicabil bugetul a explodat

Misterul acestei instituţii, însă, este următorul: în 2015 avea un buget de 35 de milioane de lei, iar în 2016 de 29 milioane de lei. Tot în 2016 apare şi bugetul estimativ pentru următorii ani. Iată ce previziuni existau de buget: 2017 – 52 de milioane de lei; 2018 – 51 de milioane de lei; 2019 – 44 de milioane de lei. Potrivit site-ului Primăriei Municipiului Bucureşti, bugetul de anul acesta al AMPT este de 117, 245 milioane de lei. Deci de patru ori mai mare ca anul trecut şi mai mult de dublu faţă de estimări. (NU RATA, AICI: Imagini rare realizate de CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România. E clar că primăriţa Bucureştilor are motive să se teamă de ”urechile” serviciilor, atâta vreme cât… Gabriela Firea & mâna dreaptă care conduce Capitala, filate şi la ginecolog?!)

La AMPT lucrurile au fost dubioase nu de azi, de ieri: înaintea Oanei director a fost George Vîrlan, cumnatul celebrului Radu Popa (vicepreşedinte PNL sector 1), fost director al Administraţiei Lacuri şi Parcuri Bucureşti (cel care a făcut cele mai mari scamatorii cu bugetul ALPAB). Radu Popa, dirijat în carieră de un grup de băieţi abonaţi la contracte cu instituţii publice, este căsătorit cu Claudia Popa, actuala şefă a altei instutituţii de sub Gabriela Firea – Creart. 

Citind bugetul de achiziţii al acestui an, vedem investiţii majore, cum ar fi refacerea monumentului I.C. Brătianu bugetat la şapte milioane de lei, realizarea monumentului Însingurare, patru milioane de lei, realizarea ansamblului monumental Regele Ferdinand Întregitorul  – şapte milioane de lei, statuia Ştefan cel Mare, 1.05 milioane de lei şi multe altele.

Ca o concluzie: tare dubioasă explozia bugetului (de patru ori faţă de anul trecut e chiar…) şi de urmărit ce se întâmplă cu investiţiile, unde şi la cine ajung, în final, banii. (CITEŞTE ŞI: Are o istorie fabuloasă în spate, dar este devastată de hoţi! Vezi ce monument din Capitală dispare cărămidă cu cărămidă!)

Cine deţine informaţii despre această situaţie  este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro.

Citește și...