Când a murit, de fapt, Ioana Condea. De ce a fost făcut anunțul decesului abia acum?!

Publicat: 24/01/2019 | 09:11

După mai bine de 4 ani de chinuri, interval de timp în care și-a petrecut viața pe un pat de spital – fiind transformată într-o legumă de loviturile puternice ale călăului ei – Ioana Condea a murit. Decesul a survenit la spitalul din Köln unde fusese internată, iar familia ei este răpusă de durere. 

Mama Ioanei a sperat până în ultima clipă că fiica ei – ieșită din comă în urmă cu doi ani – va reuși să își revină și să supraviețuiască tragediei prin care a fost obligată să treacă. Din nefericire, însă, trupul fetei nu a mai putut să lupte, iar Ioana a părăsit această lume.

Citește și: Ultima imagine cu Ioana Condea în viață! Poză tulburătoare din spital

“Ioana s-a stins din viaţă pe 13 ianuarie. Am fost informată de Poliţie pentru că ei voiau să afle dacă familia doreşte să o înmormânteze în ţară sau dacă va fi înmormântată în Germania ca şi necunoscută. Am sunat-o imediat pe mama Ioanei. Vă daţi seama că este la pământ. I-am spus că o vom ajuta cu tot ce putem”, a declarat Larisa Ștefan, o prietenă a Ioanei, pentru Observator.

Dar de ce a fost anunțat decesul atât de târziu? Motivul invocat de autorităţile din Germania este de-a dreptul halucinant. Acestea ar fi avut mari dificultăţi în a anunţa moartea româncei, având în vedere că… tutorele legal era avocata ei, iar aceasta nu a putut fi contactată.

Ioana Condea a murit pe patul unui spital din Köln

Citește și: Mesajul extrem de emoționant primit de mama Ioanei Condea de la fiica ei de 8 martie

Agresorul Ioanei Condea a cerut clemență din partea judecătorilor

Robert Tănase a încercat să caute indulgență din partea judecătorilor nemți motivând că atunci când a bătut-o pe Ioana nu se fla în deplinătatea facultăților mintale. A încercat astfel să obțină o înjumătățire a pedepsei, dar nu a reușit.

Citește și: Ce pedeapsă a primit proxenetul care a mutilat-o pe Ioana Condea. S-a pronunţat verdictul după 3 ani

„Vrea sa demonstreze ca, atunci cand a lovit-o cu bestialitate, nu era sanatos la cap. Oricum, Robert nu va scapa prea usor de judecatori, iar pedeapsa va fi destul de mare, chiar daca se va demonstra ca era nebun.  Dupa ce va iesi, statul german ii va oferi o locuinta timp de 5 ani si va fi supravegheat de politie. Daca in tot acest timp nu va savarsi vreo fapta, atunci va fi un liber. El merge la consiliere psihologica si nu va dati seama ce inseamna asta. Psihologii de acolo nu sunt ca cei din Romania. In Germania nu prea ai cum sa pacalaesti un medic, sa il faci sa creada ca esti nebun, sa te prefaci. Te intoarce pe toate felurile, pana te apuca tremuratul, astfel ca nimeni nu isi doreste sa faca multe ore de consiliere psihologica. In aceste conditii, cand ies de acolo, majoritatea pacientilor sunt total schimbati”, declara la acea vreme soția unui bărbat care își ispășește penitența în aceeași închisoare cu Robert Tănase.

Citește și: Cine este proxenetul care a ucis-o pe Ioana Condea şi ce se întâmplă acum cu el, la 5 ani de la tragedie