Oamenii au fost fascinați de cerul nopții încă din antichitate și, de-a lungul timpului, cercetătorii au aflat multe dintre secretele care se află în spatele fenomenelor planetare sau celești. Printre acestea se numără și informații despre echinocțiul de primăvară – momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare și, începând de la această dată, durata zilei va fi în continuă creștere, iar cea a nopții în scădere, până pe 21 iunie, când va avea loc solstițiul de vară. Odată cu acest eveniment, unele dintre zodii sunt afectate.
După “Mărțisor”, “Babe”, “Moși” și după “zăpada mieilor” urmează pe 20 martie, la ora 11:37, echinocțiul sau echinoxul de primavară. Practic, cu cinci zile înainte de Buna Vestire (Blagoveștenia) este marcat începutul primăverii astronomice în emisfera nordică și al toamnei, în emisfera sudică – unde are loc echinoctiul de toamnă. Cu ocazia echinocţiului se sărbătoreşte şi pornirea plugului, moment consacrat aproape toate culturile lumii, indiferent de religie.
Conform astrologilor, momentul când ziua devine egală cu noaptea – la echinocţiul de primăvară – simbolizează o stare de armonie, o stare de transformare profundă atât a naturii exterioare, cât şi o transformare benefică a naturii noastre umane. În funcție de etapa în care sunt nativii zodiacului european, aceștia vor experiementa o stare extrem de plăcută sau dimpotrivă. Specialiștii susțin că unele zodii se vor simți mai energice și mai pregătite ca să demareze proiecte noi și, totodată, importante în evoluția lor.
Din punct de vedere astrologic, echinocțiul este marcat de influența a trei astre mari – Soarele, Venus și Mercur – toate formează o conjunctură favorabilă relațiilor, parteneriatelor și legăturilor sentimentale. Astfel, în această perioadă va fi momentul oportun să refacem relațiile pierdute și să descoperim noi parteneriate. De asemenea, este timpul să ne rupem de rădăcinile uscate, de planurile eșuate, de greșeli și de oamenii care știu doar să profite de noi.
Potrivit tradiţiei creştine, cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului sau Sfintele Paşti, este serbată întotdeauna în prima duminică după faza de Lună Plină, de după echinocţiu de primăvară. Învierea Lui Iisus Hristos va fi celebrată pe 2 mai în 2021.
Ploaia de meteori Lyride – se va produse între 16 și 25 aprilie, iar punctul culminant va avea loc pe 22 aprilie, înainte de răsăritul soarelui, a relatat publicația Earthsky. Lyridele reprezintă cel mai vechi curent de meteori, prima observație a fenomenului datând din anul 687 î.Hr.
Eta Aquaridele – acest curent de meteori va oferi un spectacol deosebit pentru cei din emisfera sudică. Punctul culminant va avea loc cu o oră sau două înainte de răsăritul soarelui la data de 5 mai. Însă, această ploaie de meteori are un “vârf culminant îndelungat”, ceea ce înseamnă că vom putea să observăm meteori înainte și după punctul culminant propriu-zis. Acești meteori provin de la cometa Halley, fiind cunoscuți pentru viteza lor.
O eclipsă totală de Lună sau o “Lună sângerie” va împodobi cerul nopții din 26 mai, fenomenul putând fi observatdin Asia de Est, Australia, regiunile din jurul Oceanului Pacific și mare parte din continentul american, potrivit specialiștilor de la NASA. De asemenea, fenomenul poate face ca satelitul nostru natural să capete o nuanță roșiatică, cauzată de lumina de la Soare care trece prin atmosfera Pământului și ajunge spre Lună.
Eclipsa inelară de Soare – pe 10 iunie, vom putea vedea o “eclipsă inelară de Soare”, care mai este numită și “inelul de foc”, conform jurnaliștilor de la descopera.ro. Această eclipsă are loc atunci când Luna trece între Soare și Pământ, însă nu acoperă în totalitate Soarele, astfel creând un “inel de foc” în jurul umbrei sale. Această eclipsă parțială va fi vizibilă doar din nordul Canadei, Groenlanda și Rusia.
Solstiţiul de vară de anul acesta va avea loc pe21 iunie, la ora 06:31, fenomen ce reprezintă începutul verii astronomice. Denumirea de solstiţiu (“Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia.
Perseidele sunt considerate a fi cel mai spectaculos curent de meteori din an, iar în 2021, ele vor culmina în noaptea de 11 spre 12 august, însă, ar trebui să fie vizibile și în timpul nopților anterioare și ulterioare. Curentul de meteori este cel mai bine observat din emisfera nordică în orele dinaintea răsăritului soarelui.
O eclipsă parțială de Lună va avea loc pe 19 noiembrie și va putea fi văzută de pe continentul american, din Australia și anumite regiuni din Europa și Asia în noiembrie, au anunțat cei de la astro-info.ro. Potrivit cercetătorilor, o eclipsă parțială de Lună are loc atunci când umbra Pământului acoperă doar parțial Luna. Aceasta va fi a doua și ultima eclipsă de Lună din anul 2021.
Sursa foto: pixabay.com/ro