Ziua de ieri, 20 iunie, a fost una cu emoții mari pentru cei care au susținut probele scrise în sesiunea din iunie a Bacalaureatului 2025. Elevii și-au aflat notele, iar în timp ce unii s-au bucurat că au trecut „examenul maturității”, alții nu au primit vești prea bune și l-au picat. Însă, dintre toți, cel mai ghinionist a fost un elev din București. A luat note mari la toate cele trei probe scrise, însă a picat BAC-ul. Cum este posibil?
Ieri, 20 iunie 2025, toți elevii care au absolvit ciclul liceal și au susținut probele de BAC și-au aflat notele. În funcție de cum s-au descurcat și de media obținută, aceștia au primit calificativul „ADMIS” ori „RESPINS” sau „NEPREZENTAT” ori „ ELIMINAT DIN EXAMEN”, după caz. De menționat este faptul că un candidat trebuie să obțină o medie de minimum 6 pentru a considera că a trecut de examenul maturității.
(CITEȘTE ȘI: REZULTATE BACALAUREAT 2025 | NOTELE LA BAC, PUBLICATE PE EDU.RO)
Așa cum spuneam, elevii și-au aflat notele la BAC, iar unii sărbătoresc, în timp ce alții sunt supărați și se pregătesc acum pentru sesiunea din august. Dintre toți, cel mai ghinionist pare că a fost un elev de la Liceul Teoretic „George Călinescu” din București.
Acesta se pare că s-a pregătit serios pentru BAC și a reușit să obțină note destul de mari. La prima probă, cea de Limba și literatura română, elevul a obținut 8.30. La matematică a reușit să ia nota 9.65, iar la fizică nota 8.35. Însă, în ciuda acestor note mari, elevul a picat BAC-ul.
Ei bine, acest lucru se datorează faptului că elevul nu s-a prezentat la proba orala de competențe în limba modernă studiată. Și cum nu a fost prezent la una dintre probe, elevul nu avea cu să ia BAC-ul, iar acum trebuie să aștepte sesiunea din august.
Cei care au promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea din iunie se pot bucura de vară. Însă, cei care nu obțin o notă de trecere în această sesiunea mai au o șansă în cea din august.
În această sesiune, evaluare competențelor se va face în perioada 4-6 august. Mai apoi, în data de 11 august elevii vor susține proba scrisă la Limba și literatura română. Pe 12 august se va susține proba obligatorie a profilului, iar în data 13 august proba la alegere a profilului și specializării.
În data de 18 august 2025 va avea loc afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor. Contestațiile se pot depune și pe 19 și 20 august. Iar în data de 26 august o să apară rezultatele finale.