Acasă » Trending » Ce salariu primește Dan Negru la Antena 1 și ce studii are, de fapt. Avea cele mai mici note din clasă

Ce salariu primește Dan Negru la Antena 1 și ce studii are, de fapt. Avea cele mai mici note din clasă

De: Eliza Popescu 22/10/2021 | 14:21
Ce salariu primește Dan Negru la Antena 1 și ce studii are, de fapt. Avea cele mai mici note din clasă

Dan Negru este unul dintre cei mai respectați și îndrăgiți prezentatori de televiziune din România. Ani la rând, acesta a fost numit „Regele Audiențelor”, prezentând emisiuni care au prins publicului. Ce studii are cel care este pe micile ecrane de peste 20 de ani și ce salariu primește vedeta Antenei 1?

Dan Negru a fost inclus în ”Top Host European Broadcast”. Este unul dintre cei mai longevivi prezentatori tv din țară, iar emisiunile pe care le-a prezentat au avut întotdeauna succes. Însă, ce studii are, de fapt, Dan Negru? Prezentatorul TV a terminat Liceul Economic din Timișoara, nota de la BAC fiind 9,20, spunând că a fost cea mai mică notă din clasă. Apoi, Dan Negru a absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Jurnalism.

Ce salariu primește Dan Negru la Antena 1?

Despre salariul pe care îl încasează Dan Negru s-a tot speculat, de-a lungul anilor, în presă. La un moment dat s-a spus că prezentatorul TV ar încasa și 40.000 de euro lunar, însă adevărul este cu totul altul.

”Nu iau 40 mii de euro pe luna din tv așa cum zic azi ziarele. N-o face niciunul dintre noi pentru că publicitatea nu suportă așa ceva, dar și pentru că meseria mea, de “prezentator tv” a dispărut. Ea există doar ca să justifice eșecurile. Pe cât de mult se vorbește despre rolul lui Mircea Radu în eșecul “Ie Românie” pe atât de puțin se vorbește de rolul lui Cosmin Cernat în succesul “Exatlon”. Am un job de acar Păun. Când intr-un accident feroviar petrecut la Buzău au murit 66 de oameni a fost găsit un singur vinovat: Ioan Păun, un acar. De Revelion, un ziarist mi-a spus că nu va da știrea “Negru lider de 18 ani” dar că are pregătită prima pagina pentru când va fi “Negru, prima data înfrânt de Revelion”. Meserie de acar Păun în care nu câștigam 40 mii/luna nici eu, nici Esca, nici Cabral și nici Răduleasca”, spunea el.

Vezi și DAN NEGRU, DESPRE RETRAGEREA DE LA TV: “CÂND NU VOI MAI PREZENTA INTERES PENTRU BUSINESS, MĂ VOR ARUNCA FIX CA PE UN CÂINE NEFOLOSITOR”

De asemenea, despre acest subiect a mai scris Dan Negru, într-o postare pe Facebook. În presă s-a vehiculat, din nou, că prezentatorul TV ar încasa și 100.000 de euro pe sezon.

„A apărut azi un alt clasament al salariilor în televiziune și m-am văzut pe locul doi după Esca…???. NU! Nu iau 135 mii de euro/sezon, după cum sunt sigur că nici Esca nu ia milionu pe an pe „fluturaș”. Dar dacă e atâta interes înseamnă ca o să fie cool ziua în care o să-mi arăt ”fluturașul” de Revelion”. Totuși, într-una dintre cele mai sărace piețe de publicitate din Europa, cum e cea din România, sunt oameni care apar la televizor pe un salariu comparativ cu cel al lui Richard Quest de la CNN. Richard Quest în America, pe o piață de publicitate de vreo 200 miliarde și ai noștri aici, pe una de nici juma de miliard… Quest are una bună despre bani: „Dacă vrei să ştii ce părere are Dumnezeu despre bani, uită-te la ce fel de oameni îi dă” ???”, spunea el.

Vezi și DAN NEGRU, ÎNCĂ O DOVADĂ DE ZGÂRCENIE?! “REGELE AUDIENȚELOR”, ÎNTÂLNIRE DE AFACERI LA O APĂ PLATĂ

Dan Negru, “regele audiențelor”!

Este cunoscut pentru show-uri TV care au stabilit recorduri de audiență atât în România, cât și în Republica Moldova: Next Star, Ghicește vârsta (Guess my age), Te pui cu Blondele (Beat the Blondes), Vrei să fii milionar (Who wants to be a millionaire), Batem Palma (Let’s make a deal), Ciao Darwin, Fabrica de staruri (Star Factory), Da sau Nu (Deal or not Deal), Plasa de stele, Competiția, O seară de vis împreună cu Mihaela Rădulescu, Revelioane 1999-2018, Festivaluri Mamaia, Eurovison, Callatis, Academia Vedetelor, Ziua Judecății, Geniali împreună cu Simona Gherghe, Jocuri la Saint Tropez (Jeux sans Frontieres) sau Echipa Fantastică.

Din 2010, este moderator TV și în Republica Moldova la televizunea Prime, cu emisiunile: „Vrei să fii milionar?”, „Da sau Nu?”, „Fabrica de staruri”. În 2010 a lansat la editura Corint cartea „Amintiri în alb-negru” cu o prefață semnată de Mihaela Rădulescu și ilustrată de caricaturistul Ștefan Popa Popa’s.

Sursă foto: arhivă Cancan

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Activează în presa online de mai bine de 5 ani Din anul 2019 face parte din grupul de presă Gândul Media Network
Parteneri
Turist italian, rămas fără cuvinte după ce a văzut ce mașini au oprit la un semafor, în BUCUREȘTI: „Este absurd!”
Turist italian, rămas fără cuvinte după ce a văzut ce mașini au oprit la un...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Nadia Comăneci, apariție incredibilă! La brațul cărui bărbat celebru a fost văzută în București
Nadia Comăneci, apariție incredibilă! La brațul cărui bărbat celebru a fost văzută în București
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele premiu câștigat în 2012
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sore, detalii despre actualul ei iubit! Artista își dorește să facă al doilea copil cu el: „Verdictul final...”
Sore, detalii despre actualul ei iubit! Artista își dorește să facă al doilea copil cu...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi? „Sunt curios care este comportamentul tău când ești cu o persoană la care nu ții atât de mult.”
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în...
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Cum continuă YouTube lupta cu adblokerele?
Cum continuă YouTube lupta cu adblokerele?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi...
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o...
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o...
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă mașinile la bord
Devine obligatoriu din 6 iulie! Dispozitivul pe care trebuie să-l aibă mașinile la bord
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită
BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al...
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
"A tăiat acea bucată de intestin, de 12 centimetri, unde se afla tumora". Dan Ciotoi,...
Cum i-a dat Anamaria Prodan peste nas lui Laurențiu Reghecampf. Cadou de peste 100.000€ pentru Sarah
Cum i-a dat Anamaria Prodan peste nas lui Laurențiu Reghecampf. Cadou de peste 100.000€ pentru...
Orașul din România în care s-a lansat la apă o navă de pasageri. Va face curse de miercuri până duminică
Orașul din România în care s-a lansat la apă o navă de pasageri. Va face...
Taurii și Racii chiar au dat lovitura! Minerva a dezvăluit ce zodii vor străluci în luna mai 2024
Taurii și Racii chiar au dat lovitura! Minerva a dezvăluit ce zodii vor străluci în...