Acasă » Video » Ce se întâmplă cu corpul tău dacă bei bere în fiecare zi. Cât de periculoasă este, de fapt, “burta de bere”?

Ce se întâmplă cu corpul tău dacă bei bere în fiecare zi. Cât de periculoasă este, de fapt, “burta de bere”?

De: Bianca Roceanu 22/09/2022 | 19:38

Berea este plăcerea nevinovată a multora. Unii fac însă fac abuz de această băutură alcoolică, iar urmările nu sunt tocmai favorabile. Deși este ușor de consumat, berea conține substanțe care, în timp, ne degradează corpul. Vara, când temperaturile cresc, o bună parte dintre oameni preferă să se răcorească cu o bere rece. Această variantă nu ar fi însă tocmai cea potrivită, întrucât poate cauza atât stări neplăcute, cât și diferite boli pe termen lung.

Primul efect apărut după consumul acestei băuturi este senzația de amețeală, urmată, bineînțeles, de relaxare. După câteva ore de la consumul berii, organismul dă semnale de deshidratare, prin nevoia accentuată de a urina.

Inclusiv a doua zi corpul resimte berea consumată în exces și astfel își vor face simțită prezența și alte simptome, precum: mahmureală, slăbiciune și durere de cap. Până aici, efectele berii se aseamănă cu cele ale tuturor băuturilor alcoolice.

(CITEȘTE ȘI: BEREA, BENEFICIILE CONSUMULUI MODERAT)

Care ar fi dezavantajele consumului zilnic de bere (Foto: captură video)

Dincolo de aceste senzații, berea consumată zilnic ne poate pune serios viața în pericol. Cunoscuta ”burtă de bere” ascunde de fapt în spatele ei o problemă de sănătate ce poate fi fatală.

Ce probleme grave de sănătate poate genera consumul excesiv de bere

Este vorba de sensibilizarea sistemului endocrine, care se manifestă prin depunerea grăsimilor în zona abdominală. Atât la bărbați, cât și la femei, această problemă conduce chiar spre infertilitate.

Altă tulburare, dar și cea mai des întâlnită, se află la nivelul stomacului. O mulțime de persoane s-au confruntat, de-a lungul timpului, cu probleme digestive, neștiind însă motivul.

Berea este unul dintre factorii care irită mucoasa intestinală și declanșează astfel vărsături, diaree sau lipsa poftei de mâncare. Vă vine să credeți că berea poate cauza infarct? Da, ați auzit bine. Consumată constant, în cantitate mare, această băutură favorizează apariția unui strat de grășime în jurul inimii.

Drept urmare, persoanele care ajung până în acel punct se confruntă cu aritmie, hipertensiune și dificultatea de a respira. Cu toții știm că ficatul este cel care suferă în cea mai mare măsură atunci când vine vorba de alcool.

Așadar, odată ”îmbolnăvit”, ficatul nu mai poate contribui la asimilarea nutrienților buni pentru organism.

Iată ce poate cauza berea consumată în exces:

  1. Irită mucoasa intestinală şi tulbură sucurile gastrice
  2. Tulbură funcţiile excretorii ale corpului
  3. Afectează inima
  4. Afectează ficatul şi pancreasul
  5. Afectează sistemul endocrin
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
5 zodii cu copii deștepți. Vor avea succes pe toate planurile!
5 zodii cu copii deștepți. Vor avea succes pe toate planurile!
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
N-a mai apărut niciodată AȘA: Nadia Comăneci, IMAGINEA ZILEI! Cum a fost fotografiată
N-a mai apărut niciodată AȘA: Nadia Comăneci, IMAGINEA ZILEI! Cum a fost fotografiată
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Situație dramatică în cazul regretatei Naomy! Familia nu are nici măcar loc de veci: „Nu-i interesează…”
Situație dramatică în cazul regretatei Naomy! Familia nu are nici măcar loc de veci: „Nu-i...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Bogdan de la Ploiești și Cristian Pucean se pregătesc să devină părinți: „Știe toată lumea cât de mult iubesc eu copilașii”. Cei doi au făcut marele anunț după împăcare
Bogdan de la Ploiești și Cristian Pucean se pregătesc să devină părinți: „Știe toată lumea...
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul care îi dă o aromă de neuitat
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul...
Care este cel mai straniu lac din România. Liliecii au fost văzuți zburând haotic deasupra lui
Care este cel mai straniu lac din România. Liliecii au fost văzuți zburând haotic deasupra...
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total...
Decizie crucială pentru șoferii din România. Totul s-a decis astăzi
Decizie crucială pentru șoferii din România. Totul s-a decis astăzi
Chef Florin Dumitrescu, mesaj-SURPRIZĂ după mutarea la Pro TV! „Ne așteaptă o nouă...”
Chef Florin Dumitrescu, mesaj-SURPRIZĂ după mutarea la Pro TV! „Ne așteaptă o nouă...”
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră,...
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea mintală a utilizatorilor”
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
Geanina din Las Fierbinți este însărcinată. Actrița a postat primele imagini cu burtica
Geanina din Las Fierbinți este însărcinată. Actrița a postat primele imagini cu burtica
Insula post-apocaliptică pe care doar foarte puțini ajung să pună piciorul. E unul dintre cele mai stranii locuri din lume
Insula post-apocaliptică pe care doar foarte puțini ajung să pună piciorul. E unul dintre cele...
Orașul din România care va renaște spectaculos. Investiția unui gigant italian îl va transforma complet
Orașul din România care va renaște spectaculos. Investiția unui gigant italian îl va transforma complet