Cinci lucruri inventate de bărbați pe care le folosesc femeile

Publicat: 06/12/2018 | 15:27

Ați auzit de Henri Coandă, Traian Vuia, Nicolae Paulescu si Petrache Poenaru, unii dintre cei mari inventatori români? Invențiile lor au revoluționat, cu adevărat, lumea în care trăim. Însă alți inventatori bărbați, care, din păcate, nu sunt români, au schimbat în bine viețile femeilor de pe intregul mapamond. Respectivii inventatori au reușit să creeze niște obiecte pe care, în 2018, le folosesc miliarde de femei. Pe unele dintre respectivele obiecte le utilizează chiar și bărbații. Despre ce obiecte este vorba? Vă invităm să descoperiți mai jos.

  1. Placa de păr 

Placa de păr este unul dintre instrumentele de înfrumusețare care nu ar trebui să lipsească din „tolba” cu produse de beauty ale femeilor moderne. În prezent, există plăci de păr din sticlă, din ceramică, din titan sau din turmalină. De asemenea, există plăci mai înguste sau mai late, dar și plăci dotate cu mai multe sau cu mai puține funcții. Placa de îndreptat părul a ajuns astăzi să fie utilizată de atât de multe femei datorită câtorva persoane. Prima dintre ele este un francez, Marcel Grateau. In 1872, el a folosit, pentru îndreptarea părului, niște tije încălzite. Mai târziu, în 1909, Isaac K. Shero, născut în Canada, a patentat placa pentru îndreptarea părului. Într-o altă sursă am găsit că, de fapt, placa de păr ar fi fost inventată de către o femeie pe nume Ada Harris, din Indianapolis.

  1. Ondulatorul 

Asemenea plăcii de păr, ondulatorul ar fi bine să se regăsească printre obiectele de înfrumusețare ale oricărei femei. Tot ca plăcile pentru îndreptarea părului, și ondulatoarele sunt de mai multe tipuri. Ondulatoarele de păr diferă de materialele din care sunt fabricate, de numărul accesoriilor și de funcțiile din dotare. Responsabil pentru obținerea primului patent pentru ondulatorul de păr a fost americanul Hiram Maxim, însă primul inventator al obiectului respectiv nu este cunoscut. Marcel Grateau, francezul de numele căruia se leagă apariția plăcii de păr, pare că a jucat un rol important și în „nașterea” ondulatorului de păr. În schimb, aparația ondulatorului electric de păr este atribuită francezilor Rene Lelievre și Roger Lemoine.

  1. Tamponul 

Tamponul (sau absorbantul) este o invenție care, categoric, a îmbunătățit calitatea vieții pentru femei. Cercetătorii au descoperit că tamponul are o istorie veche, de mii de ani, chiar dacă femeile de atunci foloseau niște lucruri nu foarte eficiente în perioadele de menstruație. Doctorul american Earle Haas este cel care a patentat tamponul modern, însă o femeie a transformat banalul absorbant într-o „vedetă internațională”. Gertrude Schulte Tenderich, născută în Germania, a cumpărat patentul pentru tamponul inventat de Earle Haas, și a început să producă și să vândă absorbante.

  1. Căruciorul pentru copii

Doamnelor, v-ați putea imagina viața modernă fără cărucioarele în care să vă plimbați copiii? În prezent, magazinele cu produse pentru copii sunt pline de tot feluri de cărucioare de copii, pentru toate buzunarele. Cel căruia ar trebui să-i mulțumească atât mamele cât și tații că există cărucioare pentru copii este Willian Kent, un arhitect englez. El ar fi inventat căruțul în 1733, la cererea lui William Cavendish, al treilea duce de Devonshire. Willian Kent s-a inspirat în crearea căruțului pentru al treilea duce de Devonshire de la banala căruță. Cel care a comercializat pentru prima oară cărucioarele pentru copii în America a fost Benjamin Potter Crandall, un producător de jucării. Fiul lui Benjamin Potter Crandall a patentat foarte multe îmbunătățiri pe care le-a adus, în timp, cărucioarelor comercializate de tatăl său.

  1. Vibratorul 

Sexualitatea și sexul au influențat evoluția omenirii de-alungul timpului, inclusiv pe cea a francezului Romain Vigouroux, despre care se spune că ar fi inventat vibratorul, un instrument atât de banal în zilele noastre. Anumite surse notează că vibratorul a fost inventat pentru că doctorii căutau o metodă „automată” ca să le provoace orgasme femeilor isterice. Un alt inventator al vibratorului ar fi doctorul englez Joseph Mortimer Granville, considerat creatorul primul vibrator „electromecanic”. Un al treilea domn consemnat de istorie drept „părintele” vibratorului este doctorul american George Taylor.

Sursa foto: shutterstock.com

Citește și...