Măsurile de restricție și distanțare socială adoptate în perioada stării de urgență, în contextul epidemiei de Coronavirus, au stârnit nemulțumiri în rândul românilor. O parte dintre aceștia au profitat de primul sfârșit de săptămână fără restricții pentru a protesta în centrul Capitalei împotriva felului în care autoritățile au gestionat criza Covid 19.
În ciuda faptului că formarea unor grupuri mari de oameni este încă interzisă, în jur de 100 de persoane au profitat de fereastra legislativă din week-end și, în urma unui apel pe rețelele de socializare, au ocupat Piața Victoriei pentru a-și spune of-ul.
Din mulțime s-a remarcat o tânără prezentabilă, care și-a făcut apariția fluturând, în mod simbolic, o legătură de sparanghel, aluzie la românii plecați de curând în străinătate pentru muncă agricolă sezonieră. Imaginea cu tânăra focoasă a devenit virală pe rețelele de socializare și a stârnit la cote maxime curiozitatea internauților, astfel că la nici câteva ore de la publicarea fotografiei, s-a aflat cu ce se ocupă misterioasa protestatară.
Se pare că frumoasa domnișoară în vârstă de 29 de ani este cunoscută în mediul virtual pentru postările sale cu iz politic, dar și mai cunoscută în lumea divertismentului pentru adulți, pentru activitatea ei ca model de videochat.
Oana Lovin este doar una dintre cele peste 100.000 de românce care practică videochatul și care câștigă lunar mii de dolari din interacțiunea cu admiratori generoși din toate colțurile lumii. Deși este un domeniu de activitate legal, tinerele care vor să devină modele de videochat încă se lovesc de prejudecățile sociale mioritice. Nici Oana nu face excepție, cazul ei strângând mii de comentarii care de care mai răutăcioase din partea internauților.
Speculațiile în legătură cu sumele câștigate de Oana din videochat nu au întârziat să apară, cu atât mai mult cu cât nu mai este un secret faptul că industria videochatului în România are încasări anuale de peste 100 de milioane de euro.
Având în vedere că cele mai mari încasări din domeniu le au modelele care colaborează cu studiouri de videochat care lucrează cu site-uri premium, orientate către videochatul glamour, este lesne de înțeles că nici focoasa protestatară nu o duce rău deloc din punct de vedere financiar. Dacă în medie, un model care colaborează cu un studio de videochat specializat în formarea modelelor de top, are încasări lunare de 10.000$, se poate vehicula că partea financiară este ultima grijă a Oanei.