Celebra actriță și cântăreață Liza Minnelli este sigură de un lucru: va „ieși din scenă” cu stil! În vârstă de 79 de ani, artista a povestit recent că și-a ales deja ținuta cu care vrea să fie înmormântată.
Iar aceasta nu va fi deloc una ieftină, mai ales că este vorba despre creații de designer, notează RadarOline.
„Halston a fost un geniu, zeci de ani mai târziu, încă îi port hainele tot timpul. Vreau să fiu îngropată în Halston, dar fără incinerare. De ce să stric o ținută rafinată?”, a declarat ea recent.
Minnelli, fiica regretatei legende de la Hollywood Judy Garland și a celui de-al doilea soț al acesteia, Vincente Minnelli, a cunoscut faima odată cu rolul său din adaptarea cinematografică a musicalului Cabaret.
Actrița a câștigat un Oscar pentru Cabaret (1972), un Grammy pentru Liza with a Z (1973), un Tony pentru Flora the Red Menace (1972) și un Emmy pentru Liza with a Z (1973).
Ea a vorbit deschis, la începutul acestui an, despre cea mai mare dezamăgire din viața ei. În documentarul Liza: A Truly Terrific Absolutely True Story, Minnelli a discutat despre durerea profundă pe care o simte pentru faptul că nu are copii, după ce a suferit mai multe avorturi spontane.
CITEȘTE ȘI: UN ACTOR DIN „ANATOMIA LUI GREY” SUFERĂ DE O BOALĂ INCURABILĂ. DIAGNOSTICUL PRIMIT L-A DEVASTAT!
Minnelli, care a fost căsătorită de patru ori – cu Peter Allen (1967-1974), Jack Haley Jr. (1971-1979), Mark Gero (1979-1992) și David Gest (2002-2007) – a dezvăluit că a suferit trei avorturi spontane de-a lungul anilor.
Documentarul a inclus și filmări dintr-un interviu vechi în care ea și-a exprimat dorința arzătoare de a avea copii, spunând: „Îmi doresc cu disperare o familie. Îmi doresc foarte mult o familie”.
Minnelli și-a pierdut mama, cunoscută pentru rolul din Vrăjitorul din Oz, în 1969, din cauza unei supradoze accidentale de barbiturice. Tatăl ei a murit în 1986 de emfizem pulmonar și pneumonie.
Odată cu pierderea celor dragi, Minnelli a trecut printr-o luptă de lungă cu abuzul de substanțe și a fost afectată de mai multe probleme de sănătate de-a lungul vieții. Artista a fost internată la dezintoxicare de mai multe ori, inclusiv în 2015. Pe lângă luptele ei cu dependența, Minnelli a trecut și prin multe probleme de sănătate. În 2000, ea a contractat o encefalită virală, o afecțiune gravă care i-a determinat pe medici să o avertizeze că s-ar putea să nu mai meargă sau să vorbească niciodată.
În ultimii ani, ea a suferit mai multe intervenții chirurgicale, inclusiv proteze de șold și genunchi.
Anul trecut, surse apropiate acesteia au susținut că artista „nu mai pleacă prea mult de acasă”.
„Este înconjurată de câinii ei, de filmele ei preferate și de amintirile ei. Liza se agită adesea, mâinile îi tremură și arată îngrozitor. Uneori nu știe cu cine vorbește și îi este greu să se concentreze”, a mai spus sursa despre modul în care trăiește artista.