Pandemia de coronavirus atinge un nivel alarmant în Statele Unite ale Americii, acolo unde sunt înregistrate peste 120.000 de cazuri de infectare cu COVID-19 și mai mult de 2.000 de persoane decedate.
Statul New York este cel mai afectat, fiind consemnate peste 50.000 de infecții cu noul coronavirus. Datele au fost publicate de Universitatea John Hopkins, iar potrivit informațiilor furnizate de AFP, numărul morților s-a dublat începând de miercuri. Atunci erau înregistrate 1.000 de decese, iar acum s-a ajuns la cifra de 2.010.
Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să plaseze în carantină statul New York, în astfel de condiții medicale extreme.
Noul coronavirus afectează aparatul respirator mult mai alert. Pentru experiment, n medic s-a folosit de un caz real pe care l-a avut sub tratament, informează Wjla.com
„Pacientul, de aproximativ 60 de ani, a avut iniţial febră şi tuse neproductivă, ca mulţi alţii. Problemele respiratorii au progresat însă rapid, până în punctul în care a avut nevoie de intubare şi ventilare mecanică. E alarmant să vezi asta pentru că, spre deosebire de pneumonia comună care poate afecta doar o mică părticică a plămânului, spre deosebire de gripă obişnuită, ce vedem aici este o vătămare extinsă şi difuză a plămânului. (…) Vreau ca ei să vadă şi să înţeleagă cu adevărat severitatea bolii şi cât de mult îţi poate afecta plămânii, poate atunci oamenii se vor gândi de două ori înainte să ţină petreceri acasă ori să umble pe afară în grupuri mari”, a povestit medicul Keith Mortman de la Spitalul George Washignton.
(VEZI ȘI AICI: DE UNDE A PORNIT CORONAVIRUSUL? UN PROFESOR ITALIAN LANSEAZĂ O IPOTEZĂ-ȘOC: ”ESTE FOARTE POSIBIL SĂ…”)