Cum încearcă Ella Vișan să slăbească după ce internauții i-au spus că „s-a îngrășat de la atâta asumare”

Sursa foto: capturi Antena 1

Reapariția Ellei Vișan în „Insula Iubirii – Reuniuni” a aprins din nou spiritele în mediul online. Dacă povestea ei cu Andrei Lemnaru a rămas în trecut, silueta blondinei a devenit subiectul preferat al internauților, care nu au ratat ocazia să o taxeze.

Mulți au remarcat că Ella nu mai are aceeași formă ca în sezonul 9, iar comentariile au fost tăioase, de la „S-a cam îngrășat de la atâta asumare” până la „Ce s-a îngrășat Ella, wow”. În loc să se ascundă, Ella a decis să facă exact opusul: să arate public ce face pentru a slăbi.

Cum încearcă Ella Vișan să slăbească după ce internauții i-au spus că „s-a îngrășat de la atâta asumare”

Blondina a explicat în emisiune că perioada de după Insulă a fost una de introspecție, în care a realizat ce a greșit în relație și în comportamentul ei.

„Timpul acesta m-a făcut să conștientizez greșelile mele atât din relație, cât și de pe Insulă”, a spus ea.

Însă, dincolo de asumare, Ella a fost pusă în fața unei avalanșe de critici legate de aspectul fizic. Așa că a decis să treacă la fapte. Ella a venit la București special pentru două proceduri estetice menite să o ajute să scape de kilogramele care au stârnit atâtea discuții. Prima intervenție a fost lipoliza injectabilă cu HyaluronPen, o metodă folosită pentru slăbire localizată, ideală pentru zonele în care grăsimea se încăpățânează să rămână.

Procedura presupune introducerea unor substanțe care ajută la dizolvarea depozitelor adipoase, fără ace, fără durere și fără timp de recuperare. Practic, o soluție rapidă pentru cine vrea rezultate vizibile fără bisturiu.

La ce intervenţii a apelat blondina

A doua procedură aleasă de Ella a fost mezoterapia virtuală corporală, un tratament non-invaziv care stimulează circulația, tonifică pielea și ajută la remodelarea corporală.

Mezoterapia virtuală folosește impulsuri electrice pentru a permite substanțelor active să pătrundă în piele, promițând o îmbunătățire vizibilă a texturii și fermității. Este genul de procedură preferată de vedete atunci când vor să arate bine fără să treacă prin intervenții complicate.

Ella a postat pe Instagram momente din timpul procedurilor, semn că nu are nimic de ascuns și că își asumă nu doar trecutul, ci și drumul spre o nouă versiune a ei.

CITEŞTE ŞI: Secvența de la „Insula Iubirii” pe care Ella Vișan n-a avut curaj să o vadă nici până azi! „Îmi e rușine de mama”

Ce i-a făcut Ella Vișan Mariei Avram, după Insula Iubirii? De ce s-a produs ruptura: ”Om cu om se întâlnește”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani