Acasă » Vedete » Dana Săvuică a recunoscut câți bani a încasat ca să se dezbrace pentru Playboy!

Dana Săvuică a recunoscut câți bani a încasat ca să se dezbrace pentru Playboy!

De: Cancan 07/03/2019 | 15:16

Dana Săvuică a fost prima femeie din România care a pozat în revista Playboy, iar până acum nimeni nu a știut câți bani a încasat pentru acel pictorial. Fostul model a mărturisit însă că a fost vorba despre o sumă foarte mare! 

De-a lungul anilor, au existat numeroase speculații despre suma pe care fostul model a primit-o în 1999, pe vremea când avea 29 de ani. La acea vreme, nudurile erau un subiect tabu în România, dar revista cu Dana Săvuică s-a vândut ca pâinea caldă.

Nici nu mi-a trecut prin cap. Cei de la Playboy își doreau o vedetă. Voiau femei naturale din cap până în picioare. Americanii s-au bucurat că sunt blondă. Am ajuns acasă, am vorbit cu soțul meu și cu părinții mei. Tata nu prea a fost ok cu ideea ca eu să devin model, voia să fiu diplomat ca și el. Când i-am zis de Playboy, a avut în credere că va fi ceva elegant și decent. Soțul meu a spus că este ok, dar cu jumătate de gură. Eu am pozat la Chicago, cu un fotograf internațional. Decorul a fost un tribut pentru Marilyn Monroe, care a fost prima vedetă care a pozat în Playboy. Nu vreau să divulg suma. Suma era bunicică atunci, dar acum s-ar putea să spună: doar atât? Nu, a fost foarte bine din punct de vedere financiar, dar nu asta m-a determinat asta. Pe vremea aceea, cu banii primiți puteam să îmi iau o casă. Au fost vândute 30.000 de exemplare în doar două ore. 100 de exemplare au fost cu semnătura mea, ele s-au dus spre bărbații celebri din România, gen Țiriac”, a mărturisit Dana Săvuică pentru Click!.

De asemenea, fostul model a recunsocut că după divorț a cunoscut un bărbat care o face fericită și îi oferă ceea ce îi lipsea.

Există un bărbat în viața mea, dar nu vreau să spun cine e. Îi respect intimitatea. El nu e în domeniul ăsta. Ceea ce admir eu la el este că mă lasă să fiu liberă, îmi respectă libertatea. Eu nu fac comparații între bărbați. Sunt într-o relație foarte frumoasă cu un bărbat care e foarte ok”.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Sfântul Gheorghe, sărbătoare IMPORTANTĂ pentru români. Ce nu ai voie să faci astăzi. Tradiții și obiceiuri
Sfântul Gheorghe, sărbătoare IMPORTANTĂ pentru români. Ce nu ai voie să faci astăzi. Tradiții și...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Shakira a RENUNȚAT la lenjerie! Fotografia SURPRINZĂTOARE a apărut pe net
Shakira a RENUNȚAT la lenjerie! Fotografia SURPRINZĂTOARE a apărut pe net
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ce trebuie să faci de Sf. Gheorghe, pentru a avea parte de noroc și sănătate tot restul anului. Tradițiile și superstițiile de care trebuie să ții cont
Ce trebuie să faci de Sf. Gheorghe, pentru a avea parte de noroc și sănătate...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4 ani i-a dat de gol pe autori
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
Rusia, enervată de ajutorul militar american pentru Ucraina, spune că SUA vor fi „umilite la fel ca în Vietnam sau în Afganistan”
Rusia, enervată de ajutorul militar american pentru Ucraina, spune că SUA vor fi „umilite la...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
„L-am întrebat ce să-i scriu pe cruce” Oana a rămas fără cuvinte când a auzit răspunsul lui Viorel Lis! Nimeni nu se aștepta la așa replică
„L-am întrebat ce să-i scriu pe cruce” Oana a rămas fără cuvinte când a auzit...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să ai parte de zile însorite și pline de fericire!”
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns la concluzia că s-au certat degeaba. „Mai bine nu ne mai certam.”
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să...
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Satul din Europa considerat mai frumos decât Veneția. E extrem de liniștit și nu vei vedea nicio mașină
Satul din Europa considerat mai frumos decât Veneția. E extrem de liniștit și nu vei...
Gigantul care se extinde pe piața din retail din România. Concurează cu Lidl și Kaufland, dar are prețuri mai mici
Gigantul care se extinde pe piața din retail din România. Concurează cu Lidl și Kaufland,...
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Obligație pentru români. Plata impusă de stat de care nu pot scăpa: E pentru nimic
Cele mai bune ouă din magazine. Ce trebuie să știți despre ouăle BIO
Cele mai bune ouă din magazine. Ce trebuie să știți despre ouăle BIO
Cum arătau Teo Trandafir și Mircea Badea în 1994, când debutau la Tele 7abc. Imagini de COLECȚIE din urmă cu 30 de ani
Cum arătau Teo Trandafir și Mircea Badea în 1994, când debutau la Tele 7abc. Imagini...
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului...
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
”Numai Dumnezeu știe cât de tare m-am săturat” Zi importantă pentru Dana Roba în procesul cu Daniel Balaciu
”Numai Dumnezeu știe cât de tare m-am săturat” Zi importantă pentru Dana Roba în procesul...
Vali Vijelie și soția lui se despart după 28 de ani de căsnicie. Manelistul a cedat iar ”poftei inimii”
Vali Vijelie și soția lui se despart după 28 de ani de căsnicie. Manelistul a...
„Am stat în comă 10 ore!” Adrian Mititelu Jr., prima reacție după ce a fost internat de urgență la ATI Floreasca! Exclusiv
„Am stat în comă 10 ore!” Adrian Mititelu Jr., prima reacție după ce a fost...
Ce trebuie să ai în casă de Sfântul Gheorghe ca să fii ferit de farmece și rele până la finalul anului. Vei ține ghinionul departe de familie
Ce trebuie să ai în casă de Sfântul Gheorghe ca să fii ferit de farmece...