Apariția lui Kanye West și a soției sale, Bianca Censori, la Premiile Grammy 2024 a stârnit o undă de șoc și numeroase controverse. Ținuta aproape inexistentă a Biancăi, combinată cu comportamentul rapperului, a atras atenția atât a publicului, cât și a unor vedete de la noi. Printre ele, Delia Matache a reacționat puternic, exprimându-și îngrijorarea față de relația celor doi.
Kanye West și Bianca Censori au sosit împreună la Crypto.com Arena din Los Angeles, însă momentul care a captat privirile tuturor a fost renunțarea Biancăi la haina de blană, dezvăluind o rochie complet transparentă. Gestul a fost interpretat de mulți ca o exagerare voită, menită să șocheze și să mențină cuplul în centrul atenției.
Citește și: SOȚIA LUI KANYE WEST A ULUIT TOTAL LA PREMIILE GRAMMY 2025. ABIA VEZI ROCHIA DE PE EA
Dacă Kanye a optat pentru o ținută complet neagră, inclusiv ochelari de soare care i-au ascuns expresiile, Bianca a adoptat o imagine mult mai provocatoare, una care a ridicat semne de întrebare asupra dinamicii dintre cei doi.
În mediul online, artista Delia a fost una dintre cele mai vocale figuri care și-au exprimat părerea despre relația Kanye-Bianca. Fără a menaja cuvintele, Delia a sugerat că Bianca ar putea fi controlată de Kanye într-un mod care depășește limitele unei relații normale.
„Also, de nicăieri, de fapt am postat mai devreme, Kanye și cu Bianca. Mie mi se pare că femeia e ținută așa, într-o formă de sclavie. Mie mi se pare că e mascotă și cred că aș ști să nu a vrut un contract de-alea de nu poate să iasă de acolo, nu știu, zic, nu zic că nu și-a dorit poate să fie faimos, mi se pare că este, nu că exploatată, nu știu, mi se pare, îmi da așa cu… Încât de bolnav să fii, nu știu. Dacă vă uitați la filmarea aia de pe covor roșu, o ceartă, o ceartă, au o discuție și o ceartă pe covor roșu, gen, înainte să dea jos, să-și arate pielicica goală, îi spune ceva. Ea răspunde, el îi spune, aia se dezbracă, după care ea îi spune ceva la plecare. Bă!”, a spus Delia pe Instagram.
Artista a analizat și interacțiunea dintre cei doi pe covorul roșu, observând schimburi tensionate de replici înainte ca Bianca să renunțe la haina sa. Această scenă i-a întărit convingerea că lucrurile nu sunt atât de simple în cuplul West-Censori.
Prezența celor doi la Grammy a fost învăluită și de alte controverse. La scurt timp după apariția pe covorul roșu, Kanye și Bianca au dispărut din peisaj, iar online-ul a fost invadat de zvonuri conform cărora ar fi fost dați afară de la eveniment. Totuși, o sursă din partea organizatorilor a infirmat informația, declarând că artistul și soția sa au părăsit locația de bunăvoie.
Citește și: CE ȚINUTE AU PURTAT VEDETELE LA PREMIILE GRAMMY: BINE / PROST ÎMBRĂCATE