Doi băcăuani, în vârstă de 51 de ani, respectiv 21 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o reţea de socializare, un utilizator a postat un material pornografic, în care era înfăţişat un minor, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un adult.
”În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în toamna anului 2020, inculpatul în vârstă de 21 de ani, a primit clipul video, după care l-a editat, asigurând un fundal sonor muzical, iar ulterior l-a postat pe o reţea de socializare, pe un cont ce îi aparţine. (CITEȘTE ȘI: CE AU FĂCUT PATRONII CLUBULUI DIN CARACAL CU BANII DE PE URMA MINORELOR EXPLOATATE SEXUAL)
Astfel, s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2015, în timpul verii, în timp ce se afla într-un imobil situat pe raza judeţului Bacău, inculpatul în vârstă de 46 de ani la acea dată, a întreținut relaţii sexuale cu un minor, în vârstă de 8 ani, profitând de imposibilitatea acestuia de a-şi exprima voinţa.
Raporturile sexuale au fost filmate cu un terminal mobil de către un minor în vârstă de 11 ani la acea dată, care, ulterior, l-a distribuit către mai multe persoane” – informează DIICOT Bacău
”În urma percheziţiilor efectuate la data de 25 ianuarie, de la locuinţele celor doi au fost ridicate patru telefoane mobile şi au fost puse în aplicare două mandate de aducere emise pe numele acestora. (VEZI ȘI: CAZ INCREDIBIL ÎN CAPITALĂ. AU FORȚAT O MINORĂ SĂ SE PROSTITUEZE ȘI SĂ PRACTICE PORNOGRAFIA INFANTILĂ. TÂNĂRA A FOST ȘANTAJATĂ CU PERSONAJE IMAGINARE)
Urmare a administrării probatoriului, cei doi au fost reținuţi pentru 24 de ore. La activități, au participat polițiști din cadrul Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timiş, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău şi jandarmi de la G.M.J. Bacău”, a declarat comisar de poliţie Gabriela Ciobanu.