Doliu în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință

Actor mort. Foto: Instagram

Serhat Mustafa Kılıç, unul dintre actorii cunoscuți ai cinematografiei, televiziunii și teatrului din Turcia, a murit la vârsta de 51 de ani, vestea fiind un șoc pentru publicul care l-a urmărit în numeroase producții de succes.

Actorul, apreciat și de publicul din România, a fost găsit decedat în locuința sa din cartierul Kağıthane, Istanbul, relatează presa turcă. Serhat Kılıç a devenit cunoscut în special prin rolul Ergun Plak din serialul „Seksenler”, dar și prin interpretarea personajului Çolak în „Söz”, având o carieră solidă atât în televiziune, cât și în cinema și teatru.

Actorul iubit de români a fost găsit mort în apartament

Conform sanayigazetesi.com.tr, primele verificări medico-legale nu au indicat răni provocate de obiecte tăioase sau înțepătoare și nici urme clare de lovituri, însă pe corp au fost observate vânătăi în zona ochilor, pe brațe și pe picioare. Ancheta a fost deschisă ca moarte suspectă, iar cauza exactă urmează să fie stabilită după finalizarea procedurilor judiciare și a expertizei medico-legale.

Ultimele imagini cu el în viaţă

În timp ce investigația continuă, au apărut imagini surprinse de camerele de supraveghere care îl arată pe actor în ultimele momente înainte de a ajunge în apartament. Potrivit datei și orei afișate, înregistrarea este din 1 septembrie 2026, ora 17:39. Serhat Kılıç apare în holul blocului, purtând o pălărie și un rucsac, deplasându-se cu dificultate și sprijinindu-se de perete pentru câteva secunde.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere

Haberturk.com notează că, la ora 17:39:54, actorul își întinde brațul spre perete, părând obosit și epuizat.

Actorul a fost văzut ultima dată pe holul clădirii în care locuia

Ulterior, se îndreaptă spre lift, iar la ora 17:40:13 mișcările sale sunt vizibil lente. La 17:40:22, camera surprinde momentul în care Kılıç se sprijină din nou de perete, aplecându-se înainte.

Ultimele clipe de viaţă ale actorului

Aceste secvențe reprezintă ultimele imagini cunoscute cu actorul înainte de a fi găsit mort în locuință.

CITEŞTE ŞI: Ultimele imagini cu Costeluş de la Clejani în viață, pe patul de spital: „Nu mi-a făcut bine”

Tragedie la o nuntă! 22 de persoane au murit după ce un incendiu a izbucnit în timpul petrecerii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Click.ro
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Gandul.ro
Fostul premier Marcel Ciolacu transmite un mesaj în ziua consultărilor de la Cotroceni: „Sper ca săptămâna aceasta să avem Guvern”
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”