Acasă » Trending » Dramă în familia unui preot din Suceava. Bărbatul a fost găsit mort, într-un canal colector

Dramă în familia unui preot din Suceava. Bărbatul a fost găsit mort, într-un canal colector

De: Daria Popa 19/01/2021 | 09:28
Dramă în familia unui preot din Suceava. Bărbatul a fost găsit mort, într-un canal colector

Durere fără margini în familia unui preot din comuna Iacobeni. Acesta a murit la numai 59 de ani, iar trupul său fără viață a fost găsit într-un canal colector.

Familia unui preot din Suceava este răpusă de durere. Mihai Ungurean, bărbatul de 59 de ani din Iacobeni a fost găsit fără suflare, într-un canal colector. Acesta era preot la biserica Roșu, iar credincioșii și-au dat seama că a pățit ceva, în momentul în care nu a mai ajuns la slujba de duminică.

Tocmai de aceea au alertat autoritățile, care au plecat imediat în căutarea bărbatului. Spre șocul și durerea familiei preotului Mihai Ungurean, dar și a tuturor credincioșilor, acesta a fost găsit mort într-un canal colector. Potrivit informațiilor oferite de monitorulsv.ro, preotul mergea spre locuință și a căzut în șanțul-canal de la marginea drumului, iar șanțul respectiv nu era acoperit.

Preotul nu a mai putut fi salvat

Echipajele de salvare, deși ajunse la fața locului, nu au mai putut face nimic pentru salvarea preotului. Acestea susțin că bărbatul ar fi murit mai degrabă înghețat decât înecat. Deși nu există suspiciuni privind cauzele decesului preotului din Suceava, poliția a demarat o anchetă și, conform procedurilor, cercetările continuă, fiind așteptate concluziile medico-legale privind cauza morții.

„De mici copii am frecventat biserica, implicându-ne în viaţa ei şi participând la toate evenimentele religioase. Acest lucru s-a datorat şi prezenţei permanente a părinţilor în sânul bisericii. Am copilărit în satul natal, unde am făcut primele 4 clase, apoi clasele gimnaziale la Pojorâta – comuna de care aparţine satul. Mai târziu, liceul l-am făcut la Câmpulung Moldovenesc, după care am lucrat în construcţii, apoi am plecat în armată.

Am făcut stagiul militar de un an şi jumătate. După terminarea armatei am lucrat un an la Câmpulung, apoi m-am angajat la Întreprinderea Minieră ca mecanic, CTC-ist, timp de aproape 10 ani. În acest interval de timp am cunoscut-o pe tânăra Cecilia din Iacobeni, cu care m-am căsătorit în 1987. După vreo 4 ani de căsătorie m-am hotărât să dau admitere la teologie. Chiar dacă am plecat la acest drum în condiţii foarte grele, mai presus de toate au fost voinţa şi ambiţia. În 1991, când am plecat la teologie începusem construirea casei, aveam deja o fetiţă de 3 ani, iar soţia era însărcinată cu băieţelul. N-aş fi putut trece prin toate dacă nu era o mare înţelegere din partea tovarăşului de viaţă. Am făcut şcoala teologică la Iaşi – cursuri de zi. În 1994 am fost hirotonit ca preot în sătucul meu natal, unde am păstorit parohia Valea Putnei timp de 6 ani. După această perioadă m-am mutat în parohia Roşu – Vatra Dornei, parohie înfiinţată numai de trei ani şi unde era mai mult decât necesar să se construiască o nouă biserică. Nici acest lucru nu mi s-a părut a fi ceva prea greu. În primi doi ani s-au perfectat actele necesare, apoi de 5 ani lucrările noii biserici au decurs bine şi neîncetat”, povestea, în anul 2007, pentru Monitorul de Suceava, părintele Mihai Ungurean.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Marele campion, AVENTURĂ amoroasă cu artista cunoscută de toată lumea! S-a aflat ce au făcut
Marele campion, AVENTURĂ amoroasă cu artista cunoscută de toată lumea! S-a aflat ce au făcut
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Gabriela Cristea, succes în afaceri. Mama adoptivă a vedetei rupe tăcerea: „Știu că le merge foarte bine”
Gabriela Cristea, succes în afaceri. Mama adoptivă a vedetei rupe tăcerea: „Știu că le merge...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Cu cine s-a întâlnit Oana Roman la Paris: ,,Mă urmărește pe Instagram”. Vedeta a postat mai multe fotografii inedite din vacanța din Franța
Cu cine s-a întâlnit Oana Roman la Paris: ,,Mă urmărește pe Instagram”. Vedeta a postat...
Pensiile din luna mai intră înainte de Sărbătorile de Paște! Premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul chiar în ședința de guvern
Pensiile din luna mai intră înainte de Sărbătorile de Paște! Premierul Marcel Ciolacu a făcut...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în familie. „Niciodată nu a ținut de note sau copiii să fie olimpici.”
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să...
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Orășelul din România unde se produce un deliciu apreciat în întreaga lume. Străinii sunt înnebuniți după el
Orășelul din România unde se produce un deliciu apreciat în întreaga lume. Străinii sunt înnebuniți...
Condimentul pe care trebuie să-l pui în omletă. Are un efect fantastic asupra organismului, te menține în cea mai bună formă
Condimentul pe care trebuie să-l pui în omletă. Are un efect fantastic asupra organismului, te...
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un...
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Veste excelentă pentru pensionari înainte de Paște. Când vor fi virați banii
Veste excelentă pentru pensionari înainte de Paște. Când vor fi virați banii
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești nativi!
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești...
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de ziua ei de naștere
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
Ce pensie primește Elena Merișoreanu. Suma este colosală față de majoritatea pensiilor românilor
Ce pensie primește Elena Merișoreanu. Suma este colosală față de majoritatea pensiilor românilor
Ce conține sarea roz de Himalaya și de unde provine, de fapt. Mulți care au cumpărat-o vor fi dezamăgiți
Ce conține sarea roz de Himalaya și de unde provine, de fapt. Mulți care au...
Ce se află, de fapt, în interiorul Lunii. Oamenii de știință au făcut marea dezvăluire
Ce se află, de fapt, în interiorul Lunii. Oamenii de știință au făcut marea dezvăluire