Dramatic! Patru copii cu rujeolă din Cluj au fost infectați și noul coronavirus

Publicat: 27/05/2020 | 18:28
Dramatic! Patru copii cu rujeolă din Cluj au fost infectați și noul coronavirus

Patru copiii bolnavi de rujeolă, cu vârste cuprinse între cinci și nouă ani, au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus. Cei mici provin dintr-o comunitate de romi din comuna Viișoara din județul Cluj.

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a spus că a decis ca întreaga comunitate din care fac parte copiii, formată de aproximativ 100 de persoane, să fie izolată și monitorizată.

„Este vorba despre o stradă pe care sunt aproximativ 20 de case, în care locuiesc peste 90 de persoane. Mulți dintre copiii de acolo suferă de rujeolă, iar 4 copii au fost confirmați cu Covid-19. Am purtat corespondență cu Prefectura, cu DSP și cu ISU pentru instituirea unei carantine, însă ni s-a spus că este foarte dificil de realizat carantinarea”, a spus Ioan Roman, primarul comunei Viișoara, conform Refleqtmedia.ro.

Apel la cetățenii din comună

Edilul comunei face apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție. „Îi rog pe cetățenii comunei Viișoara, dar în special pe cei din comunitățile de romi, să păstreze regulile de distanțare socială, să poarte măști de protecție și să nu iasă din case decât pentru strictul necesar. Cât privește familiile celor 4 copii infectați, îi rog SĂ RĂMÂNĂ ÎN CASE ȘI SĂ NU IASĂ SUB NICIO FORMĂ! Dacă au nevoie de ceva, să sune la Primărie, iar noi îi vom ajuta să-și procure cele necesare”, a declarat edilul.

Situația s-ar putea întăutăți la nivel național

Efectele secundare ale pandemiei de coronavirus au început să se vadă. În această perioadă, programele de imunizare au avut de suferit. Bebelușii sunt predispuși să facă boli grave, cum ar fi poliomielită. Părinții s-au temut să îi ducă pe cei mici.

Astfel, cel puțin 80 de milioane de copii riscă să moară de alte boli, mai periculoase pentru ei decât COVID-19. Estimarea aparține mai multor organizații, precum Gavi, OMS și UNICEF, ale căror date arată că cel puțin 68 de țări s-au confruntat cu astfel de situații.

Situația este similară și în România

Inclusiv în România au fost semnalate în această perioadă discontinuități în această privință. Medicii de familie au semnalat în repetate rânduri că nu au putut vaccina copiii împotriva rujeolei.

Un motiv pentru care imunizarea copiilor a fost una scăzută l-a reprezentat și teama de noul coronavirus. Mulți părinți au preferat să amâne vaccinarea până când pericolul infecției cu noul coronavirus se va diminua.