Prinderea unui loc în marile campionate a devenit un țel din ce în ce mai greu de atins pentru formațiile din ligile secunde. Din fericire, în fiecare sezon avem plăcerea să asistăm la noi și noi surprize, iar formațiile care plecau cu șansa a doua în ochii fanilor, ajung să detroneze echipe istorice ale primei ligi și să-și păstreze locul timp de mai multe sezoane. Astăzi e vorba de posibilele echipe care ne vor încânta sezonul viitor în prima ligă, iar în funcție de prestația acestora, ne facem și noi calculele pentru viitoarele bilete din sezonul următor. Înregistrează-te aici pe platforma Superbet și pariază pe meciurile din ligile secunde!
Espanyol își pregătește reîntoarcerea!
Ar fi și păcat să n-o facă! După atâtea sezoane jucate în La Liga, echipa de suflet a SuperAmbasadorului Florin Răducioiu merită iar un loc în campionatul greilor. În prezent, Espanyol ocupă prima poziție în liga secundă, la o victorie distanță de marea rivală Mallorca. Dacă jucătorii vor trage tare acest sezon, visul inginerului Angel Rodriguez Ruiz, fondatorul lui Espanyol, ar putea deveni realitate, acela de a-și vedea echipa câștigând împotriva greilor din fotbalul spaniol. De mai bine de un deceniu, Espanyol s-a numărat printre echipele rămase, însă sezonul trecut norocul n-a fost de partea lor, iar retrogradarea i-a pândit ca un adevărat dușman. Tot răul spre bine! Acum își pot relua locul și le pot demonstra fanilor că merită să joace alături de cele mai mari campioane europene. Ce zici? Va termina Espanyol pe prima poziție în liga secundă?
Premier League își așteaptă noi veniții!
Impropriu spus noi, fiindcă Norwich e o adevărată veterană în cel mai bogat campionat al lumii. După sezonul dezastruos din 2019-2020, Canarii vor să-și recapete gloria și locul printre cele mai prestigioase formații, iar ultimii 12 ani au reprezentat una dintre cele mai tumultoase perioade din istoria echipei. După o promovare câștigată cu greu, urma, de fiecare dată, o retrogradare rușinoasă, iar astfel de fluctuații au scăzut moralul jucătorilor și convingerea fanilor că Norwich își merită locul în Premier League. La doar câteva puncte distanță vine Swansea din spate, o altă echipă care a experimentat fotbalul englez la cele mai înalte cote, însă prestațiile slabe nu i-au permis să rămână printre echipele de top din prima ligă. Lucrurile mari se fac cu pași mici și poate, sezonul viitor, le vom revedea jucând împotriva lui Liverpool sau a Cetățenilor de la Manchester City. Vezi aici oferta Superbet și pariază pe meciurile viitoare din Championship!
Gli Azzurri, te revedem în Serie A?
Bună întrebare! Dacă va continua să bifeze victorie după victorie, atunci, cu siguranță, Empoli va reveni în Serie A alături de vechile rivale. Au trecut mai bine de 3 sezoane de când Empoli s-a despărțit de cel mai apreciat campionat al Italiei, o despărțire grea care va rămâne veșnic în memoria colectivă a fanilor, înfrângerea cu Crotone urmată de o retrogradare iminentă. A venit timpul să revină în glorie, iar, deocamdată, se află pe drumul cel bun către promovare, ocupând prima poziție cu 37 pct. La 4 puncte distanță se află Cittadella, o echipă care n-a dat piept cu fotbalul de cel mai înalt nivel, având o singură șansă de promovare în sezonul 2018-2019, șansă pe care a pierdut-o în fața Veronei cu 3-0, după o victorie în tur de 2-0. Aia e, n-a fost să fie, poate norocul va sta altfel pentru ei anul acesta. Așteptăm finalul și sperăm să asistăm la un moment istoric pentru formația din Cittadella.
Hamburg are nevoie de Bundesliga!
Cu șase sezoane câștigate în Bundesliga, Hamburg își merită și locul în Hall of Fame-ul primei ligi germane, nu doar promovarea. Au zeci de meciuri jucate în competițiile europene, iar Bundesliga e casa lor. Mai mult de atât, fanii Dinozaurilor au încredere în promovarea echipei, chiar dacă vor trece 3 sezoane de când au retrogradat. Știi cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată, întrebarea e dacă Bochum va urma și ea calea promovării. Deși n-a jucat prea mult prin prima ligă, Bochum este una dintre cele mai vechi echipe ale fotbalului german (1848), datând de la jumătatea secolului 19, Bochum a prins doar de câteva ori promovarea, ultima dată fiind în sezonul 2005-2006. Au trecut 15 ani de atunci și performanțele au încetat să apară, iar acum, suporterii echipei așteaptă o nouă surpriză din partea acestora. Te aștepți să le vezi pe ambele în Bundesliga sezonul viitor? Descarcă aici aplicația Superbet și arată-ne biletele tale câștigătoare pe SuperSocial!
#PARIEMPEBINE #ÎMPREUNĂSUNTEMSUPER