Acasă » Exclusiv » Elena Udrea se angajează! Unde va activa fosta blondă de la Cotroceni, la două luni după ce a fost eliberată din penitenciar: „Nu mai vreau să pierd nicio clipă!”

Elena Udrea se angajează! Unde va activa fosta blondă de la Cotroceni, la două luni după ce a fost eliberată din penitenciar: „Nu mai vreau să pierd nicio clipă!”

De: Ana Maria Păsat 09/09/2025 | 16:14

La aproape două luni de când a fost eliberată, Elena Udrea rupe tăcerea. Fosta blondă de la Cotroceni spune, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că prioritățile sale s-au schimbat total de la ieșirea din penitenciar. Fosta politiciană ne-a vorbit, totodată, și despre noul său job care-i va ocupa o parte din timp. Și nu ne-a ascuns faptul că fiica sa a fost extrem de afectată în perioada detenției sale.

Elena Udrea s-a întors în sânul familiei la mijlocul lunii iulie, după aproape patru ani petrecuți în penitenciar. De atunci, fosta politiciană este nedezlipită de fiica sa. Aceasta a mărturisit, printre altele, într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO, că Eva este total schimbată de la revenirea sa. Totodată, ea nu ne-a ascuns faptul că initial a intenționat să se mute cu familia într-o altă țară. Și ne-a vorbit, de asemenea, despre cea mai mare suferință a sa din anii de detenție.

Elena Udrea nu se mai dezlipește de fiica sa, Eva. Foto: Facebook

„Acum Eva e încrezătoare, se simte puternică”

CANCAN.RO: Ieri ați fost prezentă la prima zi de școală a fiicei dumneavostră. Ce sentimente ați avut?

Elena Udrea: A fost o zi încărcată de emoție. Fetița mea a început clasa I, iar lucrul cu adevărat extraordinar este minunea pe care Dumnezeu a făcut-o, ca eu să fiu în sfârșit cu ea, în prima zi de școală. Și Eva a fost foarte fericită, s-a văzut diferența cu anii trecuți în atitudinea ei. Acum este încrezătoare, liniștită, se simte puternică, nu vulnerabilă și diferită, pentru ca doar ea dintre colegi, venea mereu fără mama ei.

CANCAN.RO: Cât de important a fost sprijinul parenerului dvs?

Elena Udrea: Sprijinul lui Adrian pentru Eva și pentru mine, a fost esențial. A fost nu doar un tată minunat în toți acești ani în care eu am lipsit, ci și tată și mamă și, nu i-a fost deloc ușor.

Elena Udrea: „Îmi sfâșia sufletul!

CANCAN.RO: Care a fost cel mai greu moment în perioada detenției?

Elena Udrea:  Cel mai greu mi-a fost să știu cat de mult suferă fetița mea! Eu am trecut peste orice greutate, suferința greu de îndurat era însă cea pentru drama Evei, pe care am lăsat-o la doar trei ani fără mamă. Niciun copil nu ar trebui să treacă prin așa ceva! Gândul la ea îmi sfâșia sufletul!

CANCAN.RO: Ați intenționat să vă mutați în altă țară?

Elena Udrea:  M-am gândit și să plec în altă țară, poate măcar o perioadă, să stau liniștită și să recuperez timpul pierdut din viața Evei, să trăiesc experiențele pe care o mamă și fiica ei le au împreună la această vârstă pe care o are ea. Dar, în realitate, sunt definitiv legată sufletește de țara asta, de oamenii de aici, chiar și de toată nebunia în care suntem. Asa ca rămân în România. Eva o sa crească acasă.

„Prioritățile mele sunt total schimbate”

CANCAN.RO: Ce s-a schimbat de când v-ați întors acasă?

Elena Udrea: Am stat de o lună și jumătate să mă bucur doar de clipe petrecute cu familia, fără alte planuri, preocupări. Mi-am făcut destule în timp ce eram închisă. Acum, că s-a terminat și vacanța și Eva a început școala, o sa îmi fac un program și cu alte activități, doar că de aici încolo, prioritățile mele sunt total schimbate. Întâi de toate este familia, apoi restul. Nu mai vreau să pierd nicio clipă cu lucruri, oameni, care nu mă interesează în mod real, sau de dragul altora.

CANCAN.RO: Cu ce vă veți ocupa?

Elena Udrea: Voi activa în cadrul unei asociații care se ocupă de drepturile omului și reintegrarea celor care au fost în detenție. Și voi lucra la afacerile familiei. Restul, voi vedea dacă și când vor mai fi de interes pentru mine.

CITEȘTE ȘI: De cine se ascunde Elena Udrea de când a ieșit de la închisoare și ce planuri rapide are: ”Încă nu! Deocamdată…”

Prima reacție a Elenei Udrea, după ce a fost la un pas de tragedie la Sinaia! Un urs le-a dat teroare

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×