Părinţii celor doi copii abuzaţi în lift, zilele trecute, de un pedofil din Drumul Taberei, au dus-o pe fetiţa lor de urgenţă la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru a stabili dacă micuţa a fost violată de agresor.
Medicii care au consultat-o pe fetiţă i-au asigurat pe părinţii acesteia că micuţa nu a fost violată. Părinţii celor doi copii nu-şi pot găsi liniştea şi încearcă tot posibilul pentru a-l găsi pe pedofil.
„Azi am venit acasă de la spital şi am mers la IML. Acolo am vrut eu să mergem pentru constatarea faptului că nu s-a întâmplat nimic altceva din ce am văzut pe camere. Că părinte te gândeşti şi la altceva. Am fost, am făcut toate demersurile care trebuiau făcute la IML. Au consultat-o domnii doctori de acolo, au vorbit cu fata, i-au pus câteva întrebări. Ne-au confirmat că nu s-a întâmplat nimic altceva decât ceea ce ştim noi”, a spus mama celor doi copii, potrivit Digi24.