Este doliu în lumea culturală, după ce a fost anunțată moartea fulgerătoare a lui George Bodnarciuc. Reputatul profesor de balet a decedat chiar în timpul unui curs, iar elevii săi au asistat îngroziți la scenele care au urmat după ce el s-a prăbușit. Medicii legiști din Italia au aflat cauza morții artistului care a fost decorat de Klaus Iohannis.
Profesorul de balet George Bodnarciuc s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Bărbatului i s-a făcut rău ieri după-amiază, când se afla în timpul unei lecții de dans la care erau prezenți mai mulți elevi din Assisi, un oraș aflat în centrul Italiei, în apropierea orașului Perugia, regiunea Umbria.
Potrivit jurnaliștilor de la giornaledelladanza.com, iar cei prezenți i-au acordat primul ajutor și i-au oferit apă, puțin zahăr ca să depășeascăceea ce părea un moment de oboseală legat poate de căldură. Deși, inițial, și-a revenit și părea să se simtă mai bine, ulterior, starea lui s-a agravat și a murit. Echipajul medical sosit de urgență nu a mai putut face nimic ca să-l salveze… a fost constatat decesul. Iar medicii legiști au spus că George Bodnarciuc a suferit un infarct. Românul, rezident la Pietrasanta, în Toscana, le preda elevilor lecții de dans clasic în momentul în care a început să se simtă rău.
Rudele, prietenii și foștii elevi sunt șocați de sfârșitul de care George Bodnarciuc a avut parte, iar mesajele în memoria acestuia au curs pe social media.
“Lumea baletului suferă din nou! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Maestre George Bodnarciuc, mulțumesc pentru tot!”, “Nu am cuvinte să descriu tristețea de a învăța că marele maestru George Bodnarciuc ne-a părăsit. Dragostea pentru dans, generozitatea ei incredibilă și măreția sufletească nu pot fi exprimate în cuvinte. Lecțiile lui vor rămâne pentru totdeauna întipărite în inima mea și a multor dansatori care au trecut pe sub mâinile lui. Ca să mi-l amintesc am reușit să găsesc aceste fotografii făcute doar când am studiat cu el în Pietrasanta. Odihnește-te în pace, dragă George”, “Îmi plânge sufletul Dumnezeu să-l odihnească în pace!!”, “Dragul meu maestru…. ai plecat «vibrând» cum ai spus… Sensibilitatea, rafinamentul, confidențialitatea și altruismul au fost de neegalat. Ne-ai învățat să «fim» dincolo de pas, orele tale au cuprins toată frumusețea și înțelepciunea și toată dragostea ta pentru dans. Încă mai am lecțiile tale puse pe un caiet, și voi purta în suflet scurtul nostru doi pași în viață Bohémienne… Îți mulțumesc că exiști în viața mea…”, “Drum lin printre stele, dragă George Bodnarciuc! Tristețe imensă…” sunt cinci dintre mesajele apropiaților sau ale foștilor elevi scrise pe rețelele de socializare.
George Bodnarciuc a absolvit Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică din Cluj-Napoca și a debutat la vârsta de 20 de ani, în rol principal, la Opera Națională din București.
În ultimii ani, maestrul a lucrat ca profesor de balet în Italia și nu numai (Teatro Comunale di Firenze, Arena di Verona, Teatro Verdi di Trieste, Balletto di Toscana, Opera din Budapesta, Folks Oper din Vienna), potrivit giornaledelladanza.com. Pentru merite artistice excepționale, Klaus Iohannis, președintele României, i-a acordat un titlu înalt.