Gestul făcut de o videochatistă a înduioșat întreaga Românie! Vezi ce a făcut cu toți banii câștigați într-o lună!

Publicat: 05/12/2018 | 13:20

Alexandra B. este o videochatistă de 22 de ani din București, care a ajuns să fie cunoscută în întreaga lume după ce a câștigat premiul pentru „Cel mai bun model de videochat al anului 2018”. Câștigă lunar 30.000$ și a șocat o lume întreagă prin gestul pe care l-a făcut. În cele două săptămâni lucrate (16-30 Noiembrie), Alexandra a încasat nici mai mult nici mai puțin de 22.000$ și a ales să îi doneze integral unor case de copii din București.

„Ma îngrozește gândul că există copii care se culcă nemâncați. Mă ingrozește că există părinți care nu au cu ce să își trimită copiii la școală, sau, mai rău, care îi abandonează. Eu provin dintr-o familie modestă și întotdeauna am avut instinctul ăsta de a-i ajuta pe alții cu orice. Nu-mi place să vorbesc despre faptele bune pe care le fac și nu voiam să apară nicăieri faptul că am donat acești bani unor case de copii. Am făcut-o pentru că așa am simțit, am s-o mai fac și îi îndemn pe toți să o facă. Măcar o dată pe lună, să facă un gest frumos. Putem schimba România asta, dacă ne schimbăm și noi mentalitatea.”, a scris Alexandra pe contul său personal de Facebook.

O videochatistă a donat 22.000$ unor case de copii!

Videochatul este o meserie din ce în ce mai populară în rândul tinerelor, mai ales de când domeniul a devenit unul legal in România. Fetele care se angajează primesc titlul de „modele de videochat” și ajung să câștige, în medie, 5.000$ în fiecare lună. Există și modele de top, așa cum sunt ele numite de către studiourile de videochat și sunt reprezentate de acele fete care cunosc limba engleză la nivel avansat și pentru care arta conversației nu mai are nici un secret.

Charm Studio este studioul de videochat cu mașini X6 parcat în tot Bucureștiul și a ajuns să fie recunoscut ca fiind „studioul modelelor de top”. Ca Alexandra mai sunt zeci de fete care ajung să câștige, lunar, de sute de ori mai mult deâct salariul minim pe economie în România.

Apelul către umanitate făcut de către Alexandra, o videochatistă din București, a ajuns până peste hotare, așa că mulți dintre cei cu care modelul socializeaza zilnic au donat împreună cu Alexandra pentru casele de copii din București.

„Pare ireal, privit din exterior, pentru că în accepțiunea națiunii, videochatistele nu au un IQ prea dezvoltat, ori sunt femei ușoare. Ei bine, priviți, nu este deloc așa. Și Alexandra ar trebui să fie un model pentru noi toți și o lecție. O felicit și o stimez”, ne spune psihologul Diana Radu.

Un studio de videochat doneaza bani în fiecare an caselor de copii și spitalelor din București

Am aflat și că studioul cu mașini X6 în București, echipa Charm Studio, atât cele 150 de modele, cât și cei din staff, donează în fiecare an, de Crăciun, bani, hăinuțe și jucării pentru cei cărora viața nu le-a oferit prea multe posibilități. „Este un gest pe care ar trebui să-l facem mai des și mai mulți. Doar așa putem schimba ceva. Doar ajutându-i pe cei neajutorați. Alexandra ne-a oferit și nouă o lecție de viață și ne-a făcut să fim mândri că lucrăm împreună”, ne spune Madalina, PR Charm Group.

Citește și...