Costumul tradițional românesc este de o frumusețe uluitoare, însă nu doar aspectul îl face atât de special, ci și semnificația pe care o are. Acesta poate fi considerat un adevărat element al comunicării, pentru că, în funcție de elementele decorative, culori, material, exprimă identitatea, statutul social și vârsta celui care îl poartă, dar și zona geografică de care aparține.
Deși pe teritoriul țării există numeroase tipuri de porturi naționale feminine, fiecare fiind croit după datinile străvechi ale zonei, toate au un numitor comun: ia, care este nelipsită dintr-un astfel de ansamblu tradițional. Cusută manual, după tipare lăsate moștenire din mamă în fiică, această piesă istorică se găsește și azi în lăzile cu zestre din regiuni precum Maramureș, Bucovina, Banat și Moldova (și nu numai).
Din fericire însă, frumusețea și însemnătatea ei o fac la fel de populară și în prezent, iar aceasta este accesibilă chiar și celor care nu au norocul de a avea rădăcini în zonele în care tradiția este încă respectată cu sfințenie, mai ales în zi de sărbătoare!
Atât de iubită și de deosebită este ia românească, încât, în prezent, se fac demersuri pentru că această comoară autohtonă să fie inclusă în patrimoniul UNESCO.
Câteva mențiuni interesante despre acest obiect vestimentar istoric:
Ia tradițională românească face furori nu doar în România: numeroase vedete internaționale au fost zărite purtând ie sau cămăși inspirate din această piesă atât la emisiuni celebre, cât și pe stradă sau în pictoriale, integrate în diverse ținute. Mai mult decât atât, chiar și cele mai cunoscute case de modă din lume au lansat colecții inspirate din portul românesc!
Așadar, putem spune că ia este un element vestimentar la fel de actual și în prezent, atât de versatilă încât poate fi purtată în numeroase contexte, și nu doar alături de restul pieselor din costumele tradiționale. O poți îmbrăca aproape în orice combinație, atât timp cât te simți bine și te reprezintă. Dacă îți dorești o piesă autentică, o poți achiziționa de la magazinul online IE Națională, unde vei găsi numeroase modele cusute manual, de cea mai înaltă calitate.
Te poți inspira din stilul Ramonei Olaru, îndrăgită asistentă TV, care a integrat ia tradițională într-o ținută cool, casual, foarte confortabilă.
Iar dacă vrei să porți, în zi de sărbătoare, fie de 1 decembrie, fie de Crăciun sau Revelion, o ținută prin care vrei să aduci un omagiu tradiției românești, poți alege un palton deosebit, creație IE Națională, confecționat din stofă de lână și brodat. Cu siguranță, vei descoperi că este o alegere ideală pentru zilele friguroase, o alegerea cu ajutorul căreia vei stârni admirație oriunde.
Îl porți purta alături de ie sau îl poți integra într-o ținută modernă, așa cum a ales să o facă frumoasa Ramona Olaru!
Ia tradițională românească merită purtată de orice femeie, fie alături de întregul costum popular, la ocazii deosebite, fie de zi cu zi, în outfit-uri actuale. Această poate fi considerată o piesă clasică, ce nu se va demoda niciodată și va fi la fel de îndrăgită mereu. Trecerea timpului nu va afecta modul în care este privită, ci va accentua dorința reprezentantelor sexului feminin de a purta, cu mândrie, o comoară națională ce le leagă de ale lor rădăcini!