Localitățile din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie 2026. Pe ce dată ninge, potrivit meteorologilor EaseWeather

Localitățile din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie 2026. Pe ce dată ninge, potrivit meteorologilor EaseWeather
Unde ninge în septembrie

Oficial a început toamna. Deși românii speră la una blândă, lucrurile nu stau chiar așa. Meteorologii de la EaseWeather au actualizat prognoza și spun că există câteva localități din țară în care ninsorile sunt așteptate încă din luna septembrie. 

Începutul lunii septembrie vine cu vreme schimbătoare în toate regiunile țării. Mai mult decât atât, iarna își va face simțită prezența mai devreme decât ne așteptam. Potrivit meteorologilor EaseWeather, în această toamnă sunt anunțate ninsori. Specialiștii spun că temperaturile se răcesc brusc, iar încă din primele zile ale lunii septembrie sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie.

Localitățile din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie 2026

Unde ninge în septembrie

Unde ninge în septembrie

Chiar dacă unii își mai doresc câteva zile de vară, vremea nu ține cu ei. Luna septembrie vine cu schimbări de temperatură, astfel că de la caniculă termometrele vor arăta spre finalul lunii între 6 și 10 grade Celsius. În plus, precipitațiile sunt și ele prezente, în multe localități din țară. Vestea mai puțin plăcută pentru unii români este că ninsorile apar încă din septembrie. Potrivit meteorologilor EaseWeather, în Azuga și în alte orașe de la altitudini mari va ninge destul de mult.

Noile date puse la dispoziție de meteorologi pentru Azuga arată că primele două zile ale lunii septembrie vor fi însorite, cu temperaturi de 26 de grade Celsius. Cu toate acestea, din 3 septembrie, lucrurile se schimbă radical. Termometrele vor arăta nu mai mult de 19 grade Celsius, iar precipitațiile sub formă de ploaie își vor face simțite prezența. Următoarele zile, locuitorii din Azuga se vor mai bucura de soare, însă pe alocuri pot apărea înnorări.

Din data de 10 septembrie și până pe 12 septembrie va ploua fără oprire, iar temperatura scade brusc până la 15 grade Celsius. Nici zilele ce urmează nu vor scăpa cei prezenți la munte. Maximele vor fi cuprinse între 14-16 și 20-21 de grade Celsius. Finalul lunii septembrie vine cu o surpriză plăcută pentru cei care adoră zăpada. Pe data de 29 septembrie, vor fi precipitații sub formă de ploaie, iar temperatura va fi de doar 10 grade. Totuși, miercuri, 30 septembrie, va ninge în Azuga. Astfel, termometrele vor arăta nici mai mult, nici mai puțin de 10 grade Celsius.

VEZI ȘI: Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Ce se întâmplă începând cu 11 septembrie, în toată România

Cod galben de furtuni în 10 județe. ANM anunță ploi torențiale și rafale de până la 70 km/h

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport.ro
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mărturisirea unui român care nu-și găsește de muncă de un an. „Nu am trăit în 2008 ceea ce trăiesc acum”
Click.ro
Mărturisirea unui român care nu-și găsește de muncă de un an. „Nu am trăit în 2008 ceea ce trăiesc acum”
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Digi 24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Digi24
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Prima reacție a președintelui Nicușor Dan după violențele din Piața Victoriei: „Din păcate, vedem cum limbajul urii, promovat tot mai des în spațiul public, inclusiv în mediul online, produce efecte dramatice”
Gandul.ro

VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!