Specialiștii Accuweather au modificat prognoza meteo! Vremea o va lua razna în România! Ce se întâmplă în București? Ce temperaturi vor înregistra termometrele în Capitală până la sfârșitul lunii aprilie? Vă prezentăm cele mai noi informații!
După o perioadă cu vreme blândă, aproape de normalul calendaristic, România se pregătește pentru un nou val de instabilitate atmosferică severă. Săptămâna aceasta, bucureștenii s-au bucurat de temperaturi de primăvară, cu maxime între 24 și 26 de grade Celsius și un cer predominant senin. Însă, de sâmbătă, 26 aprilie, vremea se schimbă radical.
Sâmbătă revin ploile în Capitală, iar mercurul din termometre scade vizibil, atingând doar 20 de grade, față de cele 24-26 de grade din zilele anterioare. Este doar începutul unei perioade reci și instabile. De duminică, 27 aprilie, temperaturile continuă să scadă, iar până miercuri, 30 aprilie, ploile își fac din nou simțită prezența. Maximele nu vor depăși 17-18 grade Celsius, iar nopțile vor deveni reci, cu minime chiar și de 7 grade, valori specifice mai degrabă finalului de februarie decât al lunii aprilie. Iată prognoza specialiștilor Accuweather!
Citește și: Ce ne așteaptă la vară, de fapt. Prognoza EaseWeather pentru iunie, iulie și august 2025, în București
Meteorologii avertizează că această răcire accentuată nu va afecta doar Bucureștiul. Nu putem să nu aducem în discuție faptul că în restul țării, mai ales în zonele montane și submontane, se anunță o situație și mai severă. Este important de precizat că în unele localități aflate la altitudine, ar putea apărea chiar și ninsorile. Iarna pare să revină temporar, chiar dacă unii au așteptat cu nerăbdare să scape de astfel de condiții meteo.
Această schimbare drastică de vreme vine după o perioadă de șapte zile cu un climat aproape ideal. Între 20 și 25 aprilie, bucureștenii se bucură de soare, cu temperaturi de 24-26 de grade, numai bune pentru plimbări sau activități în aer liber. Din data de 26 aprilie, scenariul se schimbă, iar atmosfera se va transforma într-una mohorâtă și rece, cu cer închis și ploi. Rămâne de văzut ce precizări vor mai face meteorologii cu privire la vreme.
Citește și: România, lovită de ”ploaia însângerată”. Fenomenul meteo bizar va apărea înainte de Paște