Mircea Nebunu l-a pus la punct pe Florin Salam. “Dacă nu ești în stare să…” De unde a pornit conflictul

Publicat: 18/08/2019 | 13:39

Florin Salam a fost, timp de mulți ani, sub protecția lui Mircea Nebunu, un temut interlop din Capitală. Artistul ar fi ieșit, însă, din grațiile celui care este super-apropiat de gruparea Sportivilor. Ruptura s-a produs când cântărețul a ”uitat” să meargă la un eveniment care avea loc în Teleorman. De altfel, manelistul a și fost amenințat cu moartea de un cunoscut interlop din regiunea respectivă.

Să moară copiii mei, Salam, termen de cinci ani de zile, dacă te-am prins în Roșiori… Oriunde, am auzit că cânți, ori mori tu, ori murim noi. Dacă nu îți voi pune furtun pe gât… Voi lua 10 ani pentru tine, Salame, nu mă voi lăsa”, este o parte a mesajului înfiorător pe care interlopul Baryca de la Roșiori, pe numele lui real Emil Iosif, i l-a transmis, pe contul său de socializare lui Florin Salam, la care manelistul a replicat la fel de dur.

Îți dau 2 zile să-ți ceri scuze de la familia mea. Te dai șmecher pe hârtie și aia o cumperi pe datorie! Te-ai găsit cui să înjuri tu copiii. Intri pe live și îți ceri scuze… Am dreptul de a selecta clienții! Nu ma face să intru eu pe live că o sa stai închis în casă ca și cățeii mei din curte. O dai cu mine în șmechereală. Totul până la copiii mei!”, a fost replica lui Florin Salam la adresa interlopului din Roșiorii de Vede.

Doar că replicile schimbate l-au iritat la maximum pe Mircea Nebunu, protectorul de până acum a lui Florin Salam, cu atât mai mult cu cât, din cauza manelistului, a fost asaltat cu telefoane. ”Fraților, eu nu mai pot! Salame, dacă nu cânți, dacă nu ești în stare să mai cânți, dacă nu te simți bine, spune-le oamenilor. Dă-le banii înapoi, nu mă face să răspund eu pentru tine. Fă un live pe facebook și spune-le cum faci, nu îi mai duce cu vorba. Eu nu mai pot așa, ce să mai zic? Eu nu pot să îl trimit la cântări, oameni buni, eu nu sunt managerul lui. Salame, fă ceva”, a fost mesajul dat de Mircea Nebunu, extrem de supărat pe comportamentul lui Florin Salam, potrivit wowbiz.ro.

Citește și...