Motivul real pentru care Marcel și Armina au fost dați afară de la Insula iubirii 2026. Cum a comis-o soția lui Maluma

Marcel și Armina/ sursă foto: Antena 1

Premiera sezonului 10 al emisiunii Insula iubirii a avut loc vineri, 4 septembrie. Una dintre marile surprize ale serii a fost prezența lui Marcel Andrei (37 de ani), cunoscut drept „Maluma de România”, și a soției sale, Armina (27 de ani). Cei doi au venit să își testeze relația, însă șederea lor în Thailanda a fost una de scurtă durată. 

Marcel Andrei a devenit cunoscut publicului odată cu participarea sa ca ispită în emisiunea Insula iubirii. Dacă în sezonul 8 „Maluma de România” a cucerit inimile fanilor în rolul de ispită prin celebrele replici „Hola mami, que guapa”, sau „Samset”, acum, Maluma se întoarce pe meleagurile din Thailanda în rol de concurent și bărbat însurat, gata să își testeze limitele.

Marcel și Armina formează un cuplu de trei ani/ sursă foto: social media

Marcel și Armina, out de la Insula iubirii 2026

Maluma și Armina formează un cuplu de trei ani, iar în urmă cu doi ani au decis să se căsătorească. Locuiesc în Spania, Tenerife, unde Marcel lucrează ca barman și soția lui este recepționeră la un hotel. Înainte de cununia religioasă, care este planificată anul acesta, Marcel a vrut să-i demonstreze iubitei sale că este un bărbat demn de toată încrederea.

„Mai mult el a vrut chestia asta (n.r. să vină la Insula iubirii) și am zis hai să vedem, dacă chiar stă treaba așa cum zice el, cu loialitatea. Nesiguranța mea provine din trecutul lui. Sunt curioasă cum gestionează situația când e înconjurat de femei, având în vedere că e căsătorit”, a spus Armina în timpul emisiunii de vineri, 4 septembrie.

Înainte de a se supune celui mai dur test al fidelității, Armina a stabilit limitele peste care nu ar putea trece, în timp ce Maluma a mărturisit că este convins că relația lor este mai puternică decât tentațiile din jurul lor. Potrivit surselor CANCAN.RO, cei doi nici nu au ajuns bine în Thailanda că soția fostei ispite ar fi fost personajul principal în mai multe conflicte cu producția de la Antena 1.

Atunci când l-a văzut pe Marcel în prezența ispitelor feminine, Armina a devenit extrem de geloasă. A uitat pentru câteva clipe scopul participării la emisiune și și-a vărsat nervii pe o cameră de filmat, pe care a spart-o pe loc. Ieșirea necontrolată a acesteia a scurtat șederea lor în Thailanda, motiv pentru care Marcel nu a apucat să demonstreze dacă trece sau nu testul fidelității. Imediat după acomodare, cei doi au fost nevoiți să își facă bagajul și să ia primul zbor spre Spania.

Nattasha Black de la Insula Iubirii și-a lăsat colegii cu gura căscată! A dat toate detaliile despre meseria pe care o practică: „Am și diplomă”

Bianca Iotu și Remi Dobre de la Insula Iubirii au vorbit despre diferența de 13 ani. Replica lui a stârnit râsete

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!