O femeie a fost la un pas de tragedie după ce tavanul unui mall din Constanța s-a prăbușit

De: Cancan
Publicat: 04/07/2018 | 22:14
O femeie a fost la un pas de tragedie după ce tavanul unui mall din Constanța s-a prăbușit

O tânără în vârstă de 25 de ani a fost rănită, miercuri seară, după ce tavanul unui magazin din incinta unui mall din Constanța s-a prăbușit, victima suferind un traumatism la un picior. 

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță din Constanța, cadrele medicale au fost solicitate să intervină, pentru o femeie rănită, într-un magazin dintr-un mall din oraș. Victima, în vârstă de 25 de ani, a suferit un traumatism la un picior, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Constanţa pentru investigații și tratament.

Incidentul s-a petrecut din senin

Potrivit martorilor, incidentul s-a petrecut din senin, o bucată mare din tavan prăbușindu-se chiar în mijlocul magazinul. Momentul a fost imortalizat de martorii aflați în zona magazinului, care au postat imediat și imagini filmate în contul de Facebook.

„De câte ori trebuie să mai cadă tavanul să se ia atitudine? Oare până moare cineva?? Rușine! În condițiile ăstea trebuie să mergem la muncă cu vestă și casă de protecție!”, spune unul dintre martorii incidentului.

Deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la prăbușirea acelei porțiuni din tavan. Acesta nu este, însă, primul incident de acest fel. În luna noiembrie a anului trecut, o altă porțiune din tavanul mall-ului s-a prăbușit, de-a latul unui culoar, de data aceea însă fără ca cineva să fie rănit.