Ordonanța Militară nr 8. Ce se întâmplă cu supermarket-urile din România

Publicat: 10/04/2020 | 07:43
Ordonanța Militară nr 8. Ce se întâmplă cu supermarket-urile din România

Marcel Vela – ministrul Afacerilor Interne – a anunțat, joi seara, că a fost emisă Ordonanța Militară nr. 8/2020, alături de el fiind prezenți, în timpul declarației de presă, și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat. Pe lângă noi măsuri în ceea ce privește circulația persoanelor pe timpul stării de urgență sau categorii de persoane care vor putea desfășura activități profesionale în baza declarației pe propria răspundere, ministrul Vela a precizat și că unele produse alimentare nu vor mai putea fi exportate.

În conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr. 8/202, pe perioada stării de urgență se interzice/se suspendă exportul pentru produsele agroalimentare: grâu, orz, ovăz, orez, soia, dar și făină de grâu, turte, produse de panificație și patiserie, biscuiți, ulei de semințe, zahăr. Firește, în astfel de condiții precizate prin Ordonanța Militară pe rafturile supermarketurilor din România ar trebui să se regăsească, fără niciun fel de probleme, produsele care nu mai pot fi exportate, ceea ce este o veste foarte bună pentru români.

Totodată, ministrul Afacerilor Interne a precizat că procedurile de export a produselor agroalimentare resepctive – aflate în derulare la data intrării în vigoare Ordonanței Militare nr. 8 – se suspendă pe perioada stării de urgență. De asemenea, se suspendă activitatea de emitere a certificatelor fitosanitare pentru exportul produselor agroalimentare de mai sus.

Măsurile se aplică începând cu data publicării ordonanței militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(CITEȘTE ȘI: EXPERȚII AU FĂCUT ANUNȚUL-BOMBĂ! PE CE DATĂ EXACTĂ VA SCĂPA ROMÂNIA DE CORONAVIRUS)

Achiziționarea intracomunitară a produselor agroalimentare

Achiziționarea intracomunitară a produselor agroalimentare enumerate se poate face numai dacă statul membru face dovada faptului că produsele achiziționate sunt destinate consumului intern propriu sau al celui comunitar, iar nu exportului.

Pieţele agro-alimentare vor rămâne deschise pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol. În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități.

(VEZI ȘI AICI: CHINA, AVERTISMENT ÎNGRIJORĂTOR ÎN CRIZA CORONAVIUSULUI: ”EXISTĂ RISCUL UNUI AL DOILEA VAL AL INFECȚIILOR CU COVID-19”)

Citește și...