Acasă » Știri » Anunțul a fost făcut. Când vine Apocalipsa

Anunțul a fost făcut. Când vine Apocalipsa

De: Cristian Lisandru 18/03/2019 | 12:50
Anunțul a fost făcut. Când vine Apocalipsa

Baba Vanga supranumită Nostradamus din Balcani  a înregistrat pe bandă de magnetofon previziunea despre România, pe care a încredinţat-o apoi uneia dintre nepoatele sale.

Mesajul sună în felul următor:

”Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. În bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. Toate acestea se vor petrece. El va fi piatra de temelie pentru omenire. Primii care îl vor recunoaşte vor fi cei din poporul său, poporul din care el a ieşit. Drept răsplată, el va aduce acest popor pe cea mai înaltă culme a desăvârşirii, din întreaga lume. Acest popor va deveni o adevărată pildă pentru toate popoarele pământului. El nu va veni cu un cal viu, ci cu un cal din fier, pe care singur îl va mânui”.

Baba Vanga, profeții înfricoșătoare pentru 2019

Dacă ar fi să extragem ideile principale din tot ceea ce se spune că ar fi prezis baba Vanga pentru anul 2019, atunci ele ar arăta așa:

  1.  – Se vor produce mai multe cutremure în diferite țări.
  2.  – Un tsunami va distruge Pakistanul, India, părți din China, Japonia și Indonezia.
  3.  – Va avea loc un colaps economic în Europa.
  4.  – Rusia va fi lovită de un meteorit uriaș.
  5.  – Se va încerca asasinarea lui Vladimir Putin.
  6.  – Trump va suferi o boală misterioasă care îi va provoca greață, traume cerebrale și pierderea auzului.

Baba Vanga – ”Nostradamus din Balcani” și consilier al liderilor Partidului Comunist din Bulgaria

Datorită abilităţilor sale de a prezice cu exactitate ce va urma, Baba Vanga a fost chiar unul dintre consilierii liderilor partidului comunist din Bulgaria. Casa clarvăzătoarei era supravegheată în permanență de serviciul secret al Bulgariei, previziunile sale fiind considerate secrete ce trebuie protejate.

Baba Vanga a încetat din viață în 1996 (*11 august), la vârsta de 85 de ani. În unele ţări din Europa şi Rusia, Baba Vanga este venerată ca sfântă și este considerată ”Nostradamus din Balcani”.

(VEZI ȘI: BABA VANGA A FĂCUT PROFEŢII INCREDIBILE PENTRU 2018)

Baba Vanga – născută Vanghelia Pandeva Dimitrova, după căsătorie Vanghelia Guşterova – a fost o prezicătoare oarbă bulgară, considerată ”vindecătoare cu plante”. Ea şi-a petrecut cea mai mare din viaţă în zona Rupite, munţii Kozhuh, Bulgaria. Clarvăzătoarea s-a născut pe 31 ianuarie 1911, în Sofia, Bulgaria și a fost căsătorită cu Dimitar Gushterov (1942–1962).

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Imagini INCENDIARE cu ISPITA care a primit un CADOU de 600.000 de euro de la milionarul român
Imagini INCENDIARE cu ISPITA care a primit un CADOU de 600.000 de euro de la...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează nici de ea, nici de copil”
Fostul iubit al Cristinei Cioran, declarații halucinante: „Îmi fac alt copil! Nu mă mai interesează...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu cumpere așa ceva”
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află fix lângă un mare oraș al țării
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat o nouă lovitură în România. Investiția uriașă se află...
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
George Simion a devenit tată. Soția lui, Ilinca, a născut un băiețel. Mesajul transmis de liderul AUR
George Simion a devenit tată. Soția lui, Ilinca, a născut un băiețel. Mesajul transmis de...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...