Daniel Pavel a ajuns cunoscut publicului larg datorită emisiunii Survivor, format pe care îl prezintă de la începuturi. Celebrul moderator s-a făcut remarcat datorită felului în care își alege cuvintele atunci când comentează bătăliile Survivor, și nu numai. Bărbatul este împlinit pe plan profesional, iar personal lucrurile stau la fel de bine. Este căsătorit de câteva luni cu Ana Maria Pop, are un băiețel dintr-o altă relație și spune că își dorește să devină, din nou, tată. Însă, până atunci, se confruntă cu problemele de zi cu zi, dar are și o alinare. Iată cum l-a surprins CANCAN.RO pe Daniel Pavel.
Daniel Pavel sau domnu` Dan, așa cum i se spune în cadrul emisiunii pe care o prezintă, a ajuns direct din jungla Domnicană, în cea din București. Spunem asta pentru că prezentatorul a intrat în vizorul CANCAN.RO care l-a surprins în maaare grabă. Chiar dacă era pe fugă și vorbea la telefon, moderatorul nu a uitat însă de un lucru important pentru el. Despre ce este vorba, aflați în rândurile următoare.
Daniel Pavel a fost surprins în zona Iancului în timp ce se îndrepta către o întâlnire. Părea că este în întârziere, și nici cu mașina nu era, așa că a preferat să o ia la pas alert pe străzile Capitalei. Prezentatorul a atras atenția și prin vestimentația aleasă. A purtat o geacă neagră cu guler de blană și inserții colorate, sub care avea un tricou simplu alb, o pereche de blugi deschiși la culoare și în picioare a optat pentru o pereche de ghete negre de piele întoarsă. A făcut slalom printre mașini, în timp ce se conversa cu cineva la căști. Însă, la un moment dat, a oprit și conversația, și pasul alert.
Așa cum știm, domnul Dan este un atent observator al evenimentelor din jurul său, până la cele mai mici detalii. Astfel că, nu avea cum să-i scape nimic din vizor. Așadar, cu toate că purta o conversație destul de importantă cu cineva, în urma expresiei de pe chipul său, Dan Pavel nu a omis biserica pe lângă care a trecut. Pare-se că prezentatorul Survivor este credincios, căci a scos imediat mâna din buzunar și s-a închinat. Ba chiar a oprit conversația pentru câteva secunde.
După ce și-a făcut ritualul, domnu Dan a continuat conversația pe un ton destul de apăsat și gesticulând continuu. Oare ceva să-l fi supărat?! Nu se știe, însă cert este că prezentatorul Survivor este foarte vehement când vrea ceva.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.