Acasă » Vedete » Regele Charles al III-lea, întâmpinat în cel mai tradițional mod de „Regele” Cioabă. „De la rege pentru rege”

Regele Charles al III-lea, întâmpinat în cel mai tradițional mod de „Regele” Cioabă. „De la rege pentru rege”

De: Hermina Hagianu 06/06/2023 | 17:21
Regele Charles al III-lea, întâmpinat în cel mai tradițional mod de „Regele” Cioabă. „De la rege pentru rege”

Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă a participat marți, 6 iunie, la recepția oferită la Viscri de Regele Charles al III-lea. După întâlnire, soţia sa şi-a pus o dorinţă pe care acesta i-o va îndeplini. Iată despre ce este vorba.

Dorin Cioabă a participat alături de soția lui la întâlnirea cu Regele Charles al III-lea. Partenera regelui romilor a fost impresionată de zonă și a mărturisit că vrea să fie vecină cu suveranul britanic. Drept urmare, soțul său caută să cumpere o casă în Viscri.

„Sunt foarte onorat, foarte onorat şi ne-am dorit de mult (să îl întâlnim pe rege – n.r.) pentru că, pentru noi, Familia regală a fost un model atunci când s-a trecut de la titulatura de bulibaşă la cea de rege. Ca şi model a fost luată Casa Regală a Angliei. Regina Angliei şi acum Regele Charles sunt, ca să spunem aşa, conducătorii noştri pentru că în ţările care sunt administrate de ei sunt foarte multe comunităţi de romi – Scoţia, în Irlanda, în Australia, în Canada. (…) Asta a fost una dintre dorinţele mele şi mă bucur că astăzi sunt aici, la Viscri, mai ales că e la noi aici, în ţară, şi într-un loc atât de frumos pe care şi noi îl descoperim acum. Cu această ocazie, soţia mea şi-a pus o dorinţă la intrare aici: a zis ‘vreau să devin vecină cu Regele’ şi o să căutăm şi noi o casă aici, să cumpăr”, a declarat pentru agerpres Dorin Cioabă.

Ce cadou i-a oferit regele romilor lui Charles al III-lea

Dorin Cioabă a vrut să îl cunoască pe Regele Charles al III-lea, iar cu ocazia această, i-a oferit şi un cadou inedit suveranului britanic. Mai exact, regele romilor i-a făcut cadou un cazan de cupru în miniatură, pe care era inscripționat mesajul: „De la rege pentru rege”.

„Este un obiect de cupru care ne reprezintă pe noi. Dacă ne-a invitat în casa lui, acasă la el, nu puteam să venim cu mâna goală. Îi aducem un cadou pentru rege, pentru casă (…) E o căldare, un lucru reprezentativ pentru comunitatea noastră de căldărari şi un obiect pe care vrem să-l aibă în casă. Este un mini-cazan de fabricat ţuică. Noi suntem cei mai mari meşteri în astfel de obiecte şi am adus un astfel de cadou să-l aibă la el în casă. (…) Este steagul nostru internaţional. El semnifică verde albastru, adică iarba şi cerul, iar roata este simbolul nomadismului”, a spus Cioabă.

CITEȘTE ȘI: NU E O GLUMĂ! CÂT COSTĂ O NOAPTE DE CAZARE LA CASA REGELUI CHARLES DIN VISCRI

De asemenea, Cioabă a avut şi un mesaj pentru Regele Marii Britanii, legat de comunitatea internaţională a romilor.

„Aş vrea ca Domnia Sa să se aplece puţin şi asupra problemei internaţionale a romilor şi asupra romilor care migrează în ţările Uniunii Europene, pentru că Uniunea Europeană, de un timp, ne-a lăsat deoparte, pentru că a fost problema sirienilor, a fost acum problema Ucrainei şi întotdeauna romii au fost lăsaţi. Romii o duc foarte greu şi sunt, să spunem aşa, discriminaţi în aceste state şi ne dorim ca prin vocea Regelui să dăm puţină presiune pe autorităţile internaţionale, pe instituţii şi să ne ajute în bunul demers al activităţii mele”, a susţinut Cioabă.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și citeste mai mult
Parteneri
Experiment: un tânăr s-a transformat într-un om al străzii pentru a demonstra că poate deveni milionar într-un an. Câți bani a câștigat în 10 luni
Experiment: un tânăr s-a transformat într-un om al străzii pentru a demonstra că poate deveni...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
BOMBA BOMBELOR! Laura e iubita celui mai în vogă fotbalist de la Real Madrid! Ar trebui să fie ILEGAL să posteze pozele astea
BOMBA BOMBELOR! Laura e iubita celui mai în vogă fotbalist de la Real Madrid! Ar...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea în care trăia ca un rege
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după 24 de ani. Ucigașul a dezvăluit totul de pe patul de moarte
Misterul morții unei mame și a fiicei ei de 10 ani a fost rezolvat după...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Cum arată Andreea Bănică atunci când nu este pe scenă: ,,Nu m-am aranjat pentru călcat”. Vedeta s-a filmat fără machiaj și cu părul nearanjat
Cum arată Andreea Bănică atunci când nu este pe scenă: ,,Nu m-am aranjat pentru călcat”....
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
Beleaua Corduneanu a făcut anunţul. Este CUTREMUR în lumea interlopă
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Românul de 24 de ani, milionar din nimic. Cum a făcut munți de bani
Românul de 24 de ani, milionar din nimic. Cum a făcut munți de bani
BANC | Bulă, Sfântul Petru și „pomul minciunilor”
BANC | Bulă, Sfântul Petru și „pomul minciunilor”
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea mintală a utilizatorilor”
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
Cum se menține în formă Mihaela Bilic la cei 54 de ani? Secretul medicului nutriționist
Cum se menține în formă Mihaela Bilic la cei 54 de ani? Secretul medicului nutriționist
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea...
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul care îi dă o aromă de neuitat
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul...