După câteva zile însorite, cu temperaturi care ne-au amintit de vară, România se confruntă din nou cu o schimbare bruscă de vreme. Un nou vortex polar a ajuns în țara noastră, aducând un val de aer rece direct din Siberia. Valorile din termometre au început să scadă simțitor, iar în unele zone au apărut deja ninsori viscolite. Care sunt regiunile afectate?
Vremea capricioasă își face din nou de cap, iar meteorologii avertizează că răcirea accentuată va cuprinde treptat aproape toată țara. În Maramureș, Transilvania și în nordul și centrul Moldovei, nopțile vor aduce temperaturi minime de -3 până la 2 grade Celsius, iar în unele locuri va apărea bruma. O veste proastă pentru agricultori, dar și pentru cei care sperau că primăvara și-a intrat deja deplin în drepturi.
(CITEȘTE ȘI: METEOROLOGII EASEWEATHER ANUNȚĂ O LUNĂ MAI 2025 CUM NU PREA A MAI FOST, ÎN ROMÂNIA. CUM VA FI VREMEA ÎN BUCUREȘTI)
Vortexul polar care a ajuns deasupra României aduce nu doar frig, ci și ninsori, mai ales în zonele montane. Temperaturile maxime abia vor mai atinge 12 – 18°C în majoritatea regiunilor, iar nopțile vor deveni extrem de reci. Deja în noaptea de duminică spre luni s-au înregistrat valori de 5 până la 0 grade Celsius în nord, centru, est și sud-est, iar în zonele depresionare mercurul a coborât chiar sub pragul de îngheț, până la -5°C.
Situația nu se va schimba foarte mult nici marți dimineața, însă, pe parcursul săptămânii, minimele nocturne vor începe să crească treptat. Până atunci însă, bruma și înghețul rămân o amenințare serioasă, mai ales pentru culturile de sezon.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a explicat situația actuală și a avertizat asupra fenomenelor extreme care au devenit tot mai frecvente în ultimii ani.
„Ne-am bucurat de câteva zile de temperaturi de vară, dar vremea se va răci din nou. Vorbim, încă de la începutul anului 2025, de perioade în care temperaturile foarte ridicate vin la pachet cu fenomene de instabilitate atmosferică accentuată. În același timp, avem și intervale cu răciri bruște, care pot aduce — așa cum s-a întâmplat — chiar și strat de zăpadă, în mijlocul primăverii, în țara noastră.
Dacă anul trecut, în iarna 2023–2024, discutam despre o primăvară în mijlocul iernii, anul acesta, în plină primăvară, vorbim despre iarna din primăvară. Este un semn clar că schimbările climatice sunt o realitate. Fenomenele extreme, trecerile bruște și amplitudinile termice foarte mari devin deja un tipar de vreme tot mai obișnuit”, a declarat Elena Mateescu.
(VEZI ȘI: VORTEXUL POLAR A ADUS NINSORI VISCOLITE ÎN ROMÂNIA! ZONELE ÎN CARE SUNT TEMPERATURI DE ÎNGHEȚ)