Spaniolii au descoperit un simptom bizar al coronavirusului. Apare pe picioare și poate a ajuta la o diagnosticare mai rapidă. FOTO

Autor:
Publicat: 17/04/2020 | 20:25
Spaniolii au descoperit un simptom bizar al coronavirusului. Apare pe picioare și poate a ajuta la o diagnosticare mai rapidă. FOTO

De la începutul pandemiei de coronavirus medicii din întrega lume au căutat o soluție pentru a diferenția cazurile de COVID-19 de alte infecții respiratorii.

În general, pacienții cu noul coronavirus tușesc, au febră și prezintă oboseală, dar același lucru este valabil și pentru cei cu gripă sezonieră, răceală obișnuită și chiar alergii severe.

Până de curând, găsirea unor simptome unice a fost dificilă. Dar, medicii din Spania au descoperit mici leziuni pe picioarele pacienților cu coronavirus, indicând un posibil nou simptom. S-a constatat că leziunile pot fi prezente și la pacienții cu coronavirus care nu au alte simptome.

Cum se manifestă

Potrivit specialiștilor din Spania, leziunile se vindecă singure, iar cauza lor nu este cunoscută, însă această descoperire ar putea ajuta medicii să detecteze noi cazuri de COVID-19.

Deși testarea rămâne în continuare cea mai sigură metodă de a afla dacă este cineva infectat, experții în sănătate din Spania consideră că ar fi întâlnit cu un alt semn de avertizare timpurie că au de-a face cu această boală și este un simptom care nu este tipic pentru afecțiunile respiratorii.

Consiliul General Spaniol al Colegiilor Oficiale ale Podologilor a emis o declarație în care explică cum se prezintă simptomul ciudat. „Sunt leziuni violacee (foarte asemănătoare cu varicela, rujeola sau degerăturile) care apar de obicei pe degetele de la picioare și se vindecă fără a lăsa o amprentă”, se arată în declarația medicilor spanioli conform Bgr.com. 

Coronavirusul în Spania 

Spania a înregistrat 19.478 de decese cauzate de COVID-19 de la începutul epidemiei, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 585 de decese, a precizat ministerul, a cărei metodologie s-a schimbat pentru a omogeniza datele trimise de diferitele regiuni, ceea ce a determinat o modificare a cifrelor în zilele precedente.

Acest bilanţ, care nu include decât persoanele testate pozitiv, este contestat de mai multe regiuni, care afirmă că mii de alte persoane au murit din cauza bolii.

Potrivit Reuters, numărul total al cazurilor de coronavirus în Spania a crescut vineri la 188.068, de la 182.816 joi, o majorare de 2,9%.

Imagine de fernando zhiminaicela de la Pixabay