Știai că…? Iată invențiile românești despre care nu bănuiai de unde provin

Publicat: 07/12/2018 | 09:00

De multe ori citești despre proiectele și invențiile străinilor și te gândești că România e la ani lumină distanță de așa progres. Ce-ai spune, însă, dacă ai afla că multe dintre produsele care au avut impact asupra întregii lumi au fost inventate de români? Iată doar câteva dintre produsele care își datorează existența românilor.

  1.     Scaunul ejectabil H2

Înainte ca lumea să se gândească la alte funcții pe care le-ar putea avea celebrul scaun, în afară de un loc pe care stai și-ți tragi sufletul, un tânăr român și-a zis că în spatele acestuia ar putea sta și alte aspecte, precum siguranța piloților de avion. La acea vreme, mai precis la sfârșitul anilor 20, aparatele de zbor nu erau nici pe jumătate atât de performante precum cele din ziua de azi, iar accidentele erau un risc la care se expuneau de fiecare dată când se desprindeau de la pământ.

Anastase Dragomir, pasionat de zbor și cu un bagaj bogat de cunoștințe în domeniul aviației, lucra în Franța în uzinele care produceau avioane și piese de avioane. Acolo i-a venit ideea care urma să aibă un mare impact asupra siguranței piloților și copiloților: propriul sistem de urgență în caz de accidente. La 3 noiembrie 1928 a înregistrat cererea de brevet, pe care l-a obținut în aprilie 1930 pentru “cabina catapultabilă”. Invenția era un sistem de a te salva din avionul amenințat de impact, fiecare pasager având o parașută proprie, cu care pasagerul putea ieși automat din avion în timp ce rămânea instalat pe scaun, evacuarea făcându-se printr-o deschidere la nivelul podelei. Au urmat încă două brevete pentru sisteme de catapultare și protecție în timpul zborului. De atunci, inventatorii și producătorii au gândit fel și fel de sisteme de siguranță, iar banalul scaun a ajuns să capete tot mai multe funcții importante pentru utilizator. Dacă vrei un exemplu, gândește-te la cum a schimbat banalul scaun auto pentru copii conceptul de siguranță a transportului cu mașina.

Dacă iei în considerare și faptul că primul avion cu reacție a fost inventat și pilotat tot de către un român – Henri Coandă – deja îți poți da seama ce impact a avut țara noastră asupra aviației.

  1.     Stiloul H2

Sigur îți aduci aminte de vremurile când doamna învățătoare insista să lași pixul și creionul și să scrii cu stiloul, astfel încât să ai o caligrafie cât mai frumoasă. Cel care a inventat celebrul instrument de scris, care și acum se folosește peste tot în lume, a fost nimeni altul decât românul Petrache Poenaru. Acesta a fost inginer, matematician, inventator și membru titular al Academiei Române, dar și secretarul lui Tudor Vladimirescu în timpul revoluției. Brevetul pentru stilou a fost obținut pe 25 mai 1827, în Franța, iar micul instrument de scris a fost adoptat rapid în întreaga lume.

De acum înainte, atunci când primești în dar un stilou scump sau cumperi unul pentru copii, ține minte că apariția acestuia se datorează unui român.

  1.     Injecția cu insulină

Atât de importantă pentru cei care suferă de diabet, insulina a fost descoperită de un român, care din păcate nu s-a grăbit să o și breveteze, motiv pentru care numele nu i-a fost legat în istorie de descoperire.

Nicolae Păulescu a fost profesor de psihologie al Universității de Medicină și Farmacie din București, iar în 1921 a descoperit hormonul secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor și mineralelor din organism: insulina. Profesorul a demonstrat cu succes cât de eficientă este substanța pentru reducerea hiperglicemiei și tratarea diabetului. Nereușind să anunțe la timp rezultatele cercetării, acestea au fost preluate din publicații de doi cercetători canadieni, care au rămas cunoscuți în istorie ca fiind cei ce au inventat de fapt tratamentul cu insulină.

Pe lângă invențiile de mai sus, tot românilor li se datorează electroscopul, bărcile cu reacție, becul cu reglarea curentului electric şi gaz, știința ciberneticii, vaccinul antiholeric și tratamentul paraliziei generale. De asemenea, o româncă a fost cea care a pus bazele primului institut de geriatrie din lume, în anul 1952, institut la care au apelat și celebrități internaționale ale vremii, din muzică, film și politică. Ana Aslan, medic specialist în gerontologie, academician și director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie, a inventat tratamentul cu substanțe ,,minune”, care și azi sunt cunoscute sub numele de Gerovital și vitamina H3, fiind brevetate în peste 30 de țări.

Sursa foto: shutterstock.com

 

Citește și...