Tragedie în Italia: o româncă a avut parte de o moarte fulgerătoare! Ea avea un copil de 10 ani, iar ultima sa dorinţă te va emoţiona până la lacrimi

Publicat: 08/12/2017 | 15:51

E doliu într-o familie de români, care locuieşte în Italia. Ecaterina Bursuc, o femeie de 44 de ani, s-a stins fulgerător, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Nenorocirea s-a petrecut în timp ce era afară şi se juca în zăpadă împreună cu copilul ei de 10 ani. Presa de peste hotare a relatat despre ultimele clipe de viaţă ale româncei, dar şi gestul emoţionant făcut de românii care stau în zona în care s-a întâmplat drama.

E tristeţe mare într-o comunitate de români din Carmagnola, Torino. Conform celor de la italiadiaspora.it, în urmă cu câteva zile, Ecaterina Bursuc, originară din Câmpulung Moldovenesc, a acuzat o stare de rău în timp ce era afară şi se juca cu copilul ei în zăpadă. În vârstă de 44 de ani, ea a reuşit să ceară sprijinul unor persoane aflate într-un bar din apropiere, după care a căzut din picioare. În ciuda eforturilor medicilor, aceştia nu au mai putut decât să constate decesul.

Ecaterina Bursuc avea consimţământul dat pentru prelevare de organe, au mai scris jurnaliştii de la sursa citată  mai sus. Astfel că, prin moartea ei, românca va da speranţă de viaţă unor suferinzi.

Impresionaţi de povestea ei, dar şi pentru a întinde o mână de ajutor copilului ei care a rămas orfan de mamă înainte de sărbători, românii din comunitate s-au mobilizat şi încearcă să strângă bani pentru ca trupul femeii să fie repatriat. Ei au făcut un apel public.

Cine doreşte să participe la strângerea de fonduri destinată ajutorării familiei Ecaterinei Bursuc, o poate face printr-o donaţie în contul cu numărul 4023600626183950, deschis la Poste Italiane, pe numele doamnei Socas Lenuta.

După ce vor fi strânşi banii, Ecaterina Bursuc va fi condusă pe ultimul drum acasă, la Câmpulung Moldovenesc.

Citește și...