Tragedie într-o familie cu 18 copii din Timiș! Mama a murit la 49 de ani, răpusă de cancer, iar cel mai mic dintre copii are doar cinci ani

De: Cancan
Publicat: 22/01/2019 | 08:32
Tragedie într-o familie cu 18 copii! Mama a murit la 49 de ani, răpusă de cancer, iar cel mai mic dintre copii are doar cinci ani

Durere mare într-o familie cu 18 copii din satul Remetea – Luncă, judeţul Timiş. Lidia Ştefureac, mamă a 18 copii, a murit la doar 49 de ani din cauza cancerului. O rudă a familiei Ştefureac a declarat că femeia a fost diagnosticată cu cancer de col uterin în urmă cu doi ani şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Cluj-Napoca. Boala s-a extins, iar Lidia Ştefureac nu a supravieţuit.

Lidia Ştefureac era membră a cultului penticostal, astfel că a fost înmormântată conform obiceiului acestui cult, informează adevărul.ro. Unul dintre cei care a vorbit în cadrul slujbei de înmormântare a fost pastorul Cristian Boariu.

„Tu pentru un mesaj nu ai putut să rezişti şi femeia asta a rezistat lucruri pe care nu pot să vi le spun de la amvon, dar ceea ce pot să vă spun e că nimeni nu a tras cât a tras femeia asta. (…)Gândiţi-vă cu cât stres această mamă a trebuit să pună masa în fiecare zi. Gândiţi-vă câte rugăciuni au fost acolo. Gândiţi-vă că de multe ori mamele adevărate, mamele eroine spun că nu le este foame, să stăm noi la masă. (…) Unii dintre voi aţi investit mii de euro în maşini, alţii au investit mii de euro în telefoane. Femeia asta a investit în cea mai bună investiţie pe care o face cineva, în copii”, a spus pastorul Cristian Boariu la slujba de la înmormântare.

18 copii au rămas fără mamă, dintre care nouă minori. Cel mai mic dintre minori are cinci ani, iar cel mai mare, o fată, are 17 ani. Dintre copiii care au trecut de vârsta majoratului, două fete şi un băiat – are 30 de ani şi este şi cel mai mare – sunt căsătoriţi. Două fete locuiesc în Timişoara şi una în Lugoj, iar trei dintre băieţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.