Acasă » Vedete » Ultima apariţie a lui Petrică Cercel. Cum a fost surprins regretatul artist la un eveniment

Ultima apariţie a lui Petrică Cercel. Cum a fost surprins regretatul artist la un eveniment

De: Maria H. 17/09/2021 | 17:22
Ultima apariţie a lui Petrică Cercel. Cum a fost surprins regretatul artist la un eveniment
Petrică Cercel a murit în urma infectării cu COVID-19

Este zi neagră pentru familia lui Petrică Cercel, pentru prietenii apropiați, dar şi pentru fanii acestuia. Regretatul artist s-a stins din viaţă după o luptă grea cu temutul coronavirus. În urmă cu aproape două luni, cântăreţul a participat la un eveniment, acolo unde i-a distrat pe invitaţi şi a petrecut alături de ei până dimineaţa.

De când această veste tristă a fost făcută publică, tot mai mulţi prieteni şi admiratori ai artistului au transmis pe reţelele de socializare mesaje emoţionante. Mulţi au vorbit despre ultimele amintiri cu regretatul manelist, sau chiar poveşti din trecutul acestuia.

Recent, unul dintre fanii lui Petrică Cercel a făcut un video în care artistul apare la o petrecere într-o formă foarte bună. Acesta a cântat şi s-a distrat alături de toţi invitaţii până în zori. La un moment dat, câţiva bărbaţi l-au urcat pe un scaun, iar împreună cu formaţia a făcut un show de neuitat.

CITEŞTE ŞI: CE AVERE AVEA PETRICĂ CERCEL. CINE VA MOŞTENI AGONISEALA DE O VIAŢĂ A ARTISTULUI

Cântăreţul a avut un zâmbet larg pe chip întreaga seară, semn că problemele de sănătate nu apăruseră, iar la acel moment starea sa era una foarte bună! Cântăreţul i-a distrat pe cei prezenţi ore bune, fără să ştie că este ultima dată când susţine un concert în faţa oamenilor.

@johnflorent##familiacercel ##florincercel ##alexandria♬ sunet original – John Florent

De ce se va purta alb la înmormântare

Albul reprezintă curațeni și puritate. Familia și cei apropiați vor să păstreze curată imaginea celui care le-a fost tată, prieten, șoț și coleg. Regula se va respecta atât la priveghi cât și la înmormântarea manelistului.

Cameramanul maneliștilor, Daniel Ionescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de regret pentru pierderea lui Petrică Cercel, dar și o rugăminte pentru cei care îl vor conduce pe ultimul drum: Nu mi-aș fi dorit niciodată să scriu aceste cuvinte despre acest om care a fost un exemplu pe acest pământ, dar din păcate soarta a fost atât de crudă cu el si l-a luat de lângă noi!! Țin sa precizez că toți cei care vor fi prezenți la priveghiul Lui Petrică Cercel avem rugămintea de a avea cămașă albă sau tricou alb, Vă mulțumim pentru înțelegere Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Daniel Ionescu, cameramanul maneliștilor, pe contul său de Facebook.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la Survivor All Stars
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la...
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42 de ani!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
Recompensă 15.000 de euro pentru cine îl găsește pe acest bărbat! Ce a furat
Recompensă 15.000 de euro pentru cine îl găsește pe acest bărbat! Ce a furat
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele premiu câștigat în 2012
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Cine este femeia care își pune melci pe față! Videoclipurile ei au devenit virale
Cine este femeia care își pune melci pe față! Videoclipurile ei au devenit virale
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi? „Sunt curios care este comportamentul tău când ești cu o persoană la care nu ții atât de mult.”
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi...
Castelul din România care a renăscut din ruine. A fost reabilitat și acum e gata să primească turiști
Castelul din România care a renăscut din ruine. A fost reabilitat și acum e gata...
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi...
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Ieșenii s-au înghesuit la catafalcul lui Costel Corduneanu. Cei mai cunoscuți maneliști au cântat la priveghi
Ieșenii s-au înghesuit la catafalcul lui Costel Corduneanu. Cei mai cunoscuți maneliști au cântat la...
BANCUL ZILEI | 9 din 10 bărbați mint. Ce face al 10-lea, de fapt?
BANCUL ZILEI | 9 din 10 bărbați mint. Ce face al 10-lea, de fapt?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Mutare de ultim moment a judecătoarei Ancuţa Popoviciu în cazul lui Vlad Pascu! Tatăl lui Sebi: ”Dumnezeu ne-a dat o mână de ajutor”
Mutare de ultim moment a judecătoarei Ancuţa Popoviciu în cazul lui Vlad Pascu! Tatăl lui...
Cum i-a dat Anamaria Prodan peste nas lui Laurențiu Reghecampf. Cadou de peste 100.000€ pentru Sarah
Cum i-a dat Anamaria Prodan peste nas lui Laurențiu Reghecampf. Cadou de peste 100.000€ pentru...
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o...
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o...