VIDEO | O fetiță de 5 ani din Neamț, snopită în bătaie cu mătura. Îşi imploră mama să se oprească: „Te rog, nu mai da!”

Publicat: 02/12/2019 | 10:36

O femeie de 25 de ani a fost filmată când îşi loveşte fetița, în vârstă de cinci ani, cu o mătură. Cazul a fost preluat de poliţiştii din Neamţ, unde s-ar fi produs agresiunea, iar femeia a fost dusă la poliţie pentru audieri, scrie știreadeiași.ro

Imaginile cu femeia care o loveşte pe micuță cu coada unei mături au fost postate pe Facebook şi ulterior şterse. În filmare se vede cum femeia o bate pe copilă în timp ce o întreabă „Mai faci urât?”, iar fata plânge şi se aruncă pe jos. „Te-am zăpcăcit un pic cu mătura? Ţi-am dat bine”, spune femeia, în timp ce o altă persoană, care a filmat incidentul, râde.

Reprezentanţii DGASPC Neamţ vor propune instanţei de judecată instituirea unei măsuri de protecţie în regim de urgenţă. „Sâmbătă seara am preluat fetiţa în regim de urgenţă, iar astăzi (luni n.r.) vom căuta un asistent maternal. De asemenea, vom merge la instanţă cu propunerea instituirii unei măsuri de protecţie în regim de urgenţă.

În termen de cinci zile vom face toate evaluările, anchete la familia sa extinsă, în ideea că poate acest copil va ajunge în grija rudelor sau la un asistent maternal. Copilul poate ajunge din nou la mama lui dacă se dovedeşte că aceasta este responsabilă şi are grijă de el. Soluţia va fi dată instanţei în urma anchetei pe care am început-o astăzi„, a precizat Magda Vasilache.

Femeia care și-a bătut și umilit fetița, anchetată de Poliția Neamț (video). Scenele s-au petrecut la Roman

Femeia care și-a bătut și umilit fetița, anchetată de Poliția Neamț (video). Scenele s-au petrecut la Roman. Vezi mai multe detalii, AICI http://tvmneamt.ro/femeia-care-si-a-batut-si-umilit-fetita-anchetata-de-politia-neamt-video-scenele-s-au-petrecut-la-roman/

Publicată de TVMneamţ.ro pe Duminică, 1 decembrie 2019

Citește și...