1 MAI dramatic la Suceava! Mai multe case şi terenuri agricole au fost inundate în urma unei ploi torenţiale

De: Cancan
Publicat: 01/05/2013 | 20:32

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că în urma unei ploi puternice, s-a format un torent pe versanţi, care a produs inundaţii în localitatea Liteni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Dan Moroşanu, a declarat că mai multe case şi terenuri agricole din Liteni, dar şi drumul judeţean 208 A din zonă au fost inundate.

El a precizat că un echipaj al ISU Suceava cu trei motopompe, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Liteni, acţionează pentru evacuarea apei, potrivit Mediafax.

În judeţul Suceava a fost emis pentru miercuri după-amiază o avertizare meteo cod galben de ploi sub formă de aversă până la 25 de litri/mp, asociate cu grindină şi vânt.

Ionut Chiperi