130.000 de euro te costă să iei masa la un restaurant în spațiul cosmic. Ce ai inclus în acest tarif

Publicat: 12/05/2023 | 10:45
Capsula Celeste pe care se va transforma într-un restaurant cosmic / Sursă foto: CNN

Compania franceză Zephalto a anunțat recent faptul că dorește să creeze un restaurant în spațiul cosmic. Proiectul de turism spațial a fost fondat de către Vincent Farret d’Astiès, care a pus deja la vânzare bilete pentru capsula presurizată Celeste. Organizatorii au spus și ce intră în suma de 10.000 de euro, acesta fiind prețul unei rezervări. Costurile totale vor fi cu totul altele!

Cei care sunt dornici de o experiență care depășește barierele cosmice o vor putea face începând cu anul 2024! Compania franceză Zephalto va urca o capsulă, numită Celeste, la o altitudine de 25 de kilometri, prin care oaspeții vor putea să vadă curbura pământului. În timpul călătoriei, pasagerii vor putea să admire atât peisajul oferit de spațiul cosmic, cât și să se înfrupte din preparatele unor maeștrii culinari.

Pentru primul zbor din anul 2024, doar șase clienți vor avea cum să prindă un loc în capsula Celeste și doi piloți. Pentru a ajunge la altitudine maximă, va fi nevoie de 90 de minute, iar timpul de plutire va fi de trei ore. Așadar, călătoria va dura în jur de șase ore.

(CITEȘTE ȘI: De necrezut! Cum a fost pedepsit un client, după ce a rezervat o masă într-un restaurant de fițe, dar nu s-a prezentat)

Ce primești de 10.000 de euro la un restaurant în spațiul cosmic

Suma de 10.000 de euro este doar pentru dreptul de a rezerva un bilet atunci când va fi pus, oficial, în vânzare! Așadar, călătoria va costa, de fapt, aproximativ 120.000 de euro, costul total depășind suma de 130.000 de euro. Chiar dacă suma este enormă, locurile pentru finalul anului 2024 sunt deja ocupate și au fost puse la bătaie cele pentru anul 2025.

Farret d’Astiès a declarat pentru CNN Travel că, în timp ce opțiunile de mâncare și băuturi ale lui Celeste vor fi luxoase, „vederea și călătoria generală rămân punctul central al ofertei, permițând oaspeților să aprecieze și să se bucure de frumusețea împrejurimilor lor”.

Pentru suma uriașă, clienții ar putea să se bucure de o experiență unică. O ușă rotativă ar putea prezenta cei mai iscusiți maeștrii culinari care și-ar arăta preparatele inedite. Compania Zephalto susține că ei vor putea alege dacă masa va avea loc înainte sau în timpul călătoriei spațiale și că dorește ca „bucătarii să își poată exercitata creativitatea și să asigure capacitatea de a personaliza experiența oaspeților pentru a oferi ceva rafinat și elegant”, potrivit CNN.

(CITEȘTE ȘI: Clienți păcăliți în restaurant sub ochii lui Cătălin Scărlătescu, de la Chefi la cuțite: „Du-te în spate, la gunoi!”. Juratul de la Antena 1 dezvăluie secretul)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult