10.000 de lei! Atât a plătit un bărbat din Tulcea pentru o tunsoare, în plină pandemie de coronavirus

Publicat: 12/04/2020 | 22:24

10.000 de lei! Atât a plătit un bărbat din Tulcea pentru o tunsoare, în plină pandemie de coronavirus. Colac pespe pupăză, individul a fost apoi plasat în carantină pentru 14 zile.

Un bărbat din Tulcea, aflat în izolare la domiciliu, a încălcat măsurile impuse de autorități și a ieșit duminică din casă. Motivul? Voia să se tundă. Oamenii legii, însă, l-au depistat și l-au amendat cu 10.000 de lei.

De asemenea, bărbatul a fost plasat pentru 14 zile în carantină. Jandarmii reamintesc că nerespectarea măsurilor de izolare la domiliciu sau în centre de carantină atrage o perioadă de carantină de 14 zile, cu plata tuturor cheltuielilor aferente.

Ei sfătuiesc populaţia să respecte ordonanţele militare, regulil de igienă, toate măsurile luate de autorităţi pentru a proteja cetăţenii şi să se informeze doar din surse oficiale.

Până astăzi – 12 aprilie – pe teritoriul României au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate și externate. (CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS. RĂSPUNSUL POLIȚIEI ROMÂNE: AVEM SAU NU VOIE SĂ ORGANIZĂM PETRECERI, DE PAȘTE?)

Totodată, până acum, 314 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 310 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 204 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.193 de persoane. Alte 68.757 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 62.328 de teste.